Tabu
LIFESTYLE

Reabilitarea termică a locuințelor, gratuită pentru românii vulnerabili

Ministrul Investiţiilor şi proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat, miercuri, că persoanele vulnerabile, care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire, vor beneficia, gratuit, de reabilitarea termică a locuinţelor.

Guvernul a adoptat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care se introduc noi reglementări în domeniul proiectelor finanţate din fonduri europene, pentru a atrage cele 5 miliarde de euro ce mai pot fi atrase din perioada de programare 2014-2020, dar şi pentru a asigura accesul rapid, facil şi transparent la fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei 2021-2027, în valoare de 46 miliarde de euro.

”Continuăm eforturile pentru a ne asigura că România beneficiază de întregul buget aferent perioadei 2014-2020 pus la dispoziţie prin politica de coeziune pentru a duce la bun sfârşit proiectele de infrastructură, care reprezintă o prioritate strategică pentru România. În acest sens, am adoptat astăzi noi reglementări care să răspundă situaţiilor identificate în cursul procesului de implementare a proiectelor, astfel încât să eliminăm riscul întârzierii acestora şi să ne asigurăm că cele 5 miliarde de euro pe care le mai avem la dispoziţie sunt folosite pentru a îmbunătăţi condiţiile de viaţă ale românilor şi pentru a sprijini economia, cu accent pe specializare inteligentă, cercetare şi inovare. De asemenea, pentru perioada 2021-2027 avem perspectiva unor investiţii de 46 miliarde de euro prin politica de coeziune şi este obligatoriu ca reglementările aplicabile să susţină obiectivele prioritare stabilite în programele aferente acestei perioade şi să asigure acces facil şi transparent la fonduri. Avem şi două modificări ce vor avea un puternic impact social. Pe deoparte, pentru persoanele vulnerabile care au primit sprijin pentru plata facturilor la încălzire, reabilitarea termică a locuinţelor se va face gratuit, fără să fie taxaţi în acest sens. Mai mult, vom permite accesul unităţilor de cult la fonduri europene, pentru a permite reabilitarea patrimoniului istoric şi valorificarea acestuia din fonduri europene”, a declarat Marcel Boloş, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

MIHAELA RADULESCU confirma despartirea de Dani Otil si legatura cu Felix Baumgartner

Horia Brenciu S-A ÎMBOGĂŢIT DINTR-UN SINGUR CONCERT. Artistul A CÂŞTIGAT O AVERE

KIM KARDASHIAN va avea o fetita!

Puștiul de 8 ani care a câștigat 22 de milioane $ pe YouTube în 2018

Andreea Damian

Au inventat femeia perfectă! De ce Andreea Esca are motive de îngrijorare

Nea Marin a vrut sa o calce in picioare pe Ruby! “Te inec!”

Scrie un comentariu