Home > Agenda > Reading quiz: Ana Ularu

Reading quiz: Ana Ularu

Acum câteva numere, am făcut în print un quiz despre citit. Adică: am adresat aceleaşi întrebări câtorva vedete. Voiam să combatem ideea preconcepută, conform căreia artiştii români nu citesc. Dar răspunsurile Anei Ularu ne-au dat literalmente pe spate. Le puteţi savura în cele ce urmează.

TABU: Care e prima carte pe care ai citit-o? La ce vârstă?

ANA ULARU: Am învăţat pe de rost Rapsodii de toamnă a lui Topârceanu – aveam o carte cu nişte
ilustraţii superbe, dacă mă gândesc la ele acum, aveau un aer destul de carnal, de stilizat – florile, ploaia şi moartea aia de toamnă de acolo. Iar acum câţiva ani, Silviu Purcărete mi-a dat un DVD antologic cu primul nostru Crăciun în gaşcă – Moş Crăciun era Dem Rădulescu, iar invitaţii erau Irina, fiica lui, Ilinca, fiica Rodicăi Negrea şi a lui Dinu Manolache, Maria Marinescu, fiica Ioanei Pavelescu, fiii lui Florin Călinescu, fiica lui Silviu Purcărete. Mai erau acolo Loredana Groza, părinţii celor menţionaţi, Lia Manţoc. O adunare tare frumoasă. Iar momentul meu – aveam 3 ani şi “citeam” Rapsodiile, adică le învăţasem pe de rost după picturile fiecărei secţiuni şi mă pierdeam total dacă îmi dădeai pagina înainte de vreme- a fost îndelung comentat şi miştocărit de diverşi oameni din adunare, acum ajunşi la maturitate. Pe urmă mi-a adus mama de la Chişinău Tigrisorul de pe floarea-soarelui – iubeam cărticica aia şi chiar cu ea, pe la aproape cinci ani, am învăţat să desluşesc cât de cât buchiseala. Apoi, Contesa de Ségur şi Micul Prinţ. Am citit mult, mereu, datorită bunicii mele care îmi citea fără încetare, inventa poveşti sau vorbea, pur şi simplu, cu mine fără să o obosească lipsa de coerenţă din răspunsurile mele sau lipsa răspunsului. Avantaj eu – am ajuns cât se poate de verbală, chiar dacă sunt criptică uneori.

Care-s amănuntele care te atrag la o carte şi te determină să o cumperi?

Mă iau după autori, pentru că am preferinţe. În ultima vreme mă interesează mai mult cronici istorice sau eseistică. Mă mai întorc la ficţiune doar cu Zola, când am de zburat undeva, şi deseori mă enervez pe el. Şi mai e dramaturgia, căci din asta mănânc o pâine.
Care-s efectele imediate ale lecturii asupra ta?
Fac pasiuni pentru subiecte. Par example : în adolescenţă am citit Pendulul lui Foucault, la 15 ani, repetam Lolita, şi am devenit obsedată de templieri, l-am rugat pe Emil Hoştină să îmi împrumute Parsifal, să îmi mai povestească despre hermeneutici şi obscurităţi. Şi aşa mi se întâmplă când iubesc o anumită carte – mă inspiră şi mă duce mai departe în a mai scormoni în universul ei. Când citeam Tournier, mă fascinau anumite stări, acum 2 ani am primit 100 Artist’s Manifestos şi am făcut o pasiune pentru Valentine de Saint Point, Mina Loy, Marinetti. Sunt foarte ADD (attention deficit disorder, n. r.) din punctul ăsta de vedere şi cu inima zburdalnică. În fiecare lună, altă pasiune pentru un curent artistic, o personalitate, un mood sau o idee.

Crezi că cititul te-a influenţat într-o anumită măsură? În ce fel?

Evident că m-a influenţat. Negând lucruri, revoltându-mă sau pasionându-mă de altele am aflat destul de multe despre mine, despre personalitatea mea, despre zonele mai obscure sau tipul de estetica si fantezie care ma atrag. Mi s-au deschis lumi noi, m-am aflat fascinată de mult mai mult decât domeniul meu, şi fiind boală veche cititul, am crescut fără ochelari de cal şi nevoia de supraspecializare. Mă hrănesc mental cu ce îmi trebuie şi ce îmi place, hedonist aşa. În liceu citeam rezumate după bibliografia obligatorie şi mă imbuibam cu Cioran, Kafka, Lovecraft. Citind destul de mult în engleză – mai tot în ultima vreme, pentru ca îmi caut cărţi care la noi nu s-au tradus – mi-am îmbunătăţit vocabularul. Asta sună destul de şcolăresc, dar cam aşa e. Te ţine foarte alert, foarte viu să te întrebi mereu de câte ceva, să realizezi că iar nu ştii ceva şi că poţi afla – aur curat.

Care-s cărţile pe care regreţi că nu le-ai citit şi ce anume plănuieşti să citeşti în viitorul apropiat?

Nu regret să nu fi citit ceva, aşa cum nu prea regret lucruri în general, pentru că timp este. Mi-am cumpărat recent enorm de multă dramaturgie din Londra, am şi tradus ceva şi intenţionez să mai traduc, mi-am luat un album despre prerafaeliţi, nişte opere complete ale lui Hume, o carte excelentă cu fotografii de Feinstein cărora le-a fost dedicată poezie personalizată a lui Bob Dylan, un tratat de anatomie artistică pe care va trebui să-l buchisesc, am multe de citit după ce termin nişte eseuri ale lui Oscar Wilde şi (eterna mea slăbiciune cu revoluţionarii) o carte a lui Alex Butterworth The World That Never Was: A True Story Of Dreamers, Schemers, Anarchist and Secret Agents.

Carte clasică sau ebook? De ce?

Amândouă. Ebook pentru că e confortabil de cărat în avion şi ai într-un obiect de dimensiuni decente echivalentul unei biblioteci, carte clasică pentru că îmi place să dau pagini, să pun semn de carte, îmi place cum arată cărţile după ce au fost citite.

Care a fost cea mai neobişnuită reacţie pe care ai avut-o citind o carte?

Am plâns îngrozitor de mult în timp ce şi după ce am citit Un asunto sensible al lui Barroso. Aveam reacţii vocale: “Nuuu!”, ca la teatrul pentru copii. Am şi scris despre ea pe blogul meu de la Adevărul. Şi în timp ce citeam micul meu tratat de libertate/anarhie Days of War, Nights of Love, aveam însufleţiri bruşte de parcă mi-ar fi ţinut discursuri Napoleon pe câmpul de bătălie, vroiam să usurp the future, să distribui literatură. Am o mică dependenţă romantică pentru revoluţionari.

Există vreo copertă de carte pe care ai ţinut-o minte? Ce înfăţişa? Cărei cărţi îi aparţinea?

Coperta cărţii lui Miguel Barroso de la Asunto. E o fotografie de arhivă cu un băieţel, fiul administratorului imobilului de pe strada Humboldt 7 unde, pe 20 aprilie 1957, au fost omorâţi cu laşitate cei patru revoluţionari tineri şi frumoşi care făcuseră parte din atentatul asupra palatului prezidenţial şi a lui Fulgencio Batista. Băieţelul priveşte dâra de sânge care se adună într-o baltă la capătul scărilor – cadavrele fuseseră târâte de păr pe scări. M-a mai impresionat şi coperta ediţiei pe care o am eu de la Just Kids a lui Patti Smith – ea şi Mapplethorpe, tineri, frumoşi, hippioţi, într-o zi în care au avut bani şi s-au dus la parcul de distracţii.

Care e autorul tău preferat şi de ce?

Ziceam mai demult că se împarte între Tournier, Eco, Salinger, Cocteau etc., „distincţia” asta. Acum nu prea mai am certitudini, descopăr mereu autori noi. Constanța de acum şi marea mea dragoste e Christopher Hitchens. I-a cam măturat pe toţi. Iar cărţile lui mi le rezerv aşa, ca pe o delicatesă, citesc azi puţin, peste o lună puţin din alta. Mi-e că se termină, mereu. Am mai trăit experienţa să citesc Hitchens pe nerăsuflate şi pe urmă să nu mai am chef de nimic altceva. Am Letters to a Young Contrarian, care e subţirică tare, dar e delicioasă, o păstrez. Şi Hitch-22.

Care e cartea pe care ai lua-o cu tine, dacă ar fi să te muţi pe Marte?

Days of War, Nights of Love, Micul Prinţ şi colecţia Arguably a lui Hitchens.

Foto: Christian Schwarzenberg.

Articole asemanatoare
Michelle Cuevas: personajele mele seamănă mult cu mine, cu felul în care eram eu în copilărie
Cărţile antisemite vor dispărea din librăriile britanice, la noi sunt la reduceri
Vieţile Angelei Merkel şi Beyonce vor apărea în Poveşti de seară pentru fete rebele (2)
Cititul cartilor – din hobby in idee de afacere

Loading...

1 Response

  1. Pingback : Reading Quiz: HANNO HÖFER | Totul pentru femei - Nate.ro

Comenteaza acest articol

Reading quiz: Ana Ularu

by realitatea   5 min
1