HEALTH· 2 min citire

Relația periculoasă dintre diabet și Covid-19

covid

covid

Scris de Andreea Damian Publicat: 20 oct. 2020, 08:09

Covid-19 ar putea provoca diabetul de la zero, crede un cercetător în diabet la King’s College din Londra, care dă drept exemplu cazul unui fost pacient infectat cu coronavirus, a cărui viață a fost pusă în pericol.

Mario Buelna, un american de 28 de ani, a fost inițial diagnosticat cu Covid-19. Două săptămâni mai târziu, după ce părea a se recupera, s-a simțit slăbit și a început să vomite. La 3 dimineața, în 1 august, a leșinat pe podeaua casei sale din Mesa, Arizona.

Paramedicii l-au dus la un spital din apropiere, unde medicii l-au internat la terapie intensivă. I-au spus că ar fi putut să moară. Diagnosticul lor - diabetul de tip 1 - l-a uimit și l-a speriat. Nu avea antecedente de boală.

Cazuri similare reflectă o nouă îngrijorare cu privire la relația periculoasă dintre diabet și Covid-19, care este studiată de medici și oameni de știință din întreaga lume. Mulți experți sunt convinși că Covid-19 poate declanșa apariția diabetului - chiar și la unii adulți și copii care nu au factorii de risc.

A fost deja bine documentat faptul că persoanele cu diabet se confruntă cu riscuri mult mai mari de boli grave sau deces dacă se infectează cu Covid-19.

În iulie, oficialii din domeniul sănătății din SUA au descoperit că aproape 40% dintre persoanele care au murit cu Covid-19 aveau diabet. Acum, cazuri precum cele ale lui Buelna sugerează că legătura dintre boli se desfășoară în ambele sensuri.

„Covid ar putea provoca diabetul de la zero”, a spus dr. Francesco Rubino, cercetător în diabet și președinte de chirurgie metabolică și bariatrică la King’s College din Londra, scrie Mediafax.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News