Tabu
CULTURE

“Restul e tăcere” deschide IPIFF 2008

Festivalul Internațional al Producătorilor de Film Independenți – IPIFF 2008 se va deschide anul acesta pe 14 iulie 2008 cu un film dedicat primilor producători de film de la începutul secolului din România (producătorii filmului Independența României realizat în 1912): Leon Popescu, Grigore Brezeanu, Pascal Vidrașcu.

Este bineînțeles vorba de filmul regizorului Nae Caranfil – "Restul e tăcere", care se află în competiția oficială a IPIFF 2008, alături de alte 7 filme de succes.

În 1912, regizorul român Grigore Brezeanu și marele magnat Leon Popescu au realizat împreună un film lung de două ore, Independența României – o adaptare pentru ecran, cât mai fidelă posibil, a adevăratului Război de Independență purtat în 1877.

Acum, "Restul e tăcere" povestește într-o manieră relaxată și pe jumătate ficționalizată, istoria realizării acestui film.

În "Restul e tăcere", tânărul Grig (Marius Florea Vizante) este fiul unei vedete a Teatrului Național, acum aproape 100 de ani. Dar propriul său bilanț este oarecum dezamăgitor. Prea scund pentru scenă, prea timid cu femeile, prea excesiv în stilul de viață, fiul e pe cale să comită greșeala capitală, păcatul de neiertat în ochii tatălui: să regizeze un film de cinema!

Leon (Ovidiu Niculescu), un moșier local atins de deliruri mesianice și auto-proclamat Patron al Artelor, devine finanțatorul întregii afaceri. Tot el devine, pe rând, protectorul lui Grig, dascălul său, părinte substituit, partener necinstit și… dușman pe viață.

Din competiția IPIFF 2008 mai face parte și filmul lui Sergiu Nicolaescu, "Supraviețuitorul". Pelicula îl are în centru pe celebrul Comisar Moldovan (Sergiu Nicolaescu / Petr Falc) care a făcut ani grei de pușcărie politică. Ieșit din închisoare, fostul comisar ajunge într-un oraș din centrul Europei, unde diabolicul Goldberg, o veche cunoștință din tinerețe, patronează o variantă “îmbunătățită” a așa-numitei rulete rusești.

Cele două filme românești vor avea competitori pe măsură în această a treia ediție a Festivalului Internațional al Producătorilor de Film Independenți.

Filmul fraților Coen, "Nu există țară pentru bătrâni" / "No Country for old Men", câștigător a 4 Premii Oscar 2008 (cel mai bun film, regie – Ethan Coen și Joel Coen, scenariu și cel mai bun actor într-un rol secundar – Javier Bardem) și a 3 Premii BAFTA 2008 (pentru imagine, regie și cel mai bun actor în rol secundar – Javier Bardem).

"Va curge sânge" / "There Will be Blood", regizat de Paul Thomas Anderson și câștigător a 2 Premii Oscar 2008 (pentru imagine și cel mai bun actor în rol principal – Daniel Day-Lewis) și al unui premiu BAFTA 2008 (Cel mai bun actor în rol principal – Daniel Day-Lewis).

"Atonement" / "Remușcare", regizat de Joe Wright cu James McAvoy și Keira Knightley în rolurile principale. Filmul a câștigat un Premiu Oscar 2008 pentru muzică – Dario Marianelli și 2 Premii BAFTA 2008 (cel mai bun film și scenografie).

"Iubire cu gust de afine" / "My Blueberry Nights", noul film regizat de Wong Kar Wai, o dramă romantică în care pot fi văzuți Jude Law, Norah Jones și Natalie Portman. Filmul a primit o nominalizare pentru Palme D’Or la Cannes anul trecut.

"La Vie en Rose" / "La Môme", filmul despre viața celebrei Edith Piaf se află și el în competiție la IPIFF 2008. Câștigător a 2 Premii Oscar 2008 (cea mai bună actriță în rol principal – Marion Cotillard și machiaj) și 4 Premii BAFTA 2008 (cea mai bună actriță – Marion Cotillard, costume, machiaj și muzică).

Ultima peliculă din competiție este co-producția italiano-franceză "Lumea Nouă" / "Nuovomondo", film câștigător al Premiului CinemAvvenire, la Veneția în 2006. În "Nuovomondo", un bărbat rămas văduv întâlnește la bordul unui vas care se îndreaptă spre America, o misterioasă tânără englezoaică, Lucy, care, dintr-un motiv ciudat, vrea să se mărite înainte de a ajunge la destinație…

IPIFF 2008 este organizat de Consiliul Județean Constanța și produs de Uniunea Producătorilor de Film și Audiovizual din România – UPFAR cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

IPIFF 2008 se va desfășura în Constanța (locația unde a avut loc prima ediție a Festivalului) și Mamaia între 14-20 IULIE 2008.

Spectacolele vor avea loc zilnic la Cityplex Tomis Mall – Constanța, Arenele Tomis – Constanța și o locație neconvențională, Cinema IPIFF pe plajă.

Detalii despre IPIFF 2008 se pot găsi și pe site-ul festivalului: www.ipiff.ro.

ARTICOLE SIMILARE

Courtney Love despre cum a făcut prima dată sex cu Kurt Cobain

realitatea

Vedete nascute pe 15 septembrie!

realitatea

Filmul Bird Box a crescut numărul de abonați ai Netflix cu 8,8 milioane de utilizatori noi

realitatea

„Sibiul de Odinioară” invită publicul la o călătorie în timp – vezi invitații de pe scenă

Andreea Damian

Mica revoluție

realitatea

De la Alice în Țara Minunilor la Frații Karamazov: top 3 cărți cu matematică

realitatea

Scrie un comentariu