Tabu
CULTUREPEOPLESlider

Robert de Niro, un nou atac virulent la adresa lui Donald Trump

Robert de Niro a șters din nou pe jos cu Donald Trump. Actorul a recunoscut în interviul pe care l-a acordat cotidianului The Guardian că nu l-ar interpreta niciodată pe președintele american dacă i s-ar oferi șansa. Ba mai mult, acesta crede despre șeful de la Casa Albă că este un „rasist adevărat și un supremacist alb”.

De Niro este unul dintre cei mai vehemenți critici ai președintelui Trump. Disprețul său pentru Donad Trump este într-atât de mare, încât l-a și înjurat anul trecut, în fața unui public numeros, la gala Premiilor Tony. Cu altă ocazie, De Niro a mai declarat că America sub administraţia Trump este „o comedie tragică şi proastă“ şi a îndemnat generaţia tânără să lupte „pentru schimbare şi pentru a stopa nebunia“, potrivit The Guardian.

Robert De Niro se teme că Donald Trump va servi ca sursă de inspirație pentru viitorii despoți care vor fi „mult mai răi și vor face mai multe pagube”, referindu-se la Trump ca la un supremacist alb. Supremația albă (din engleză White supremacy) este o ideologie potrivit căreia oamenii albi sunt superiori celorlalte rase. Termenul este, de asemenea, folosit pentru a descrie o ideologie politică care favorizează rolul dominant al albilor, în toate sferele politice și sociale.

„Dacă va face ca ei, țara asta va sfârși prost. Adică, așa înțeleg, au râs de Hitler. Toți ăștia păreau amuzanți. Hitler părea amuzant, Mussolini părea amuzat și alți ditactori și despoți par amuzanți”, a comentat, grav, de Niro.

De Niro, care în trecut l-a făcut pe Trump „derbedeu, câine și porc”, a adăugat că îl deranjează faptul că oamenii îl vor lua drept exemplu de urmat pe președințele lor. „Asta mă îngrijorează. Există oameni care se uită la el și vor să fie ca el, dar ei vor face mult mai mult și vor fi mai deștepți în privința asta”, a declarat actorul.

Mi-a demonstrat că este un adevărat rasist”, a mai spus de Niro. „M-am gândit că poate un newyorker înțelege diversitatea din oraș, dar e la fel de rău așa cum credeam că a fost înainte de a fi președinte – și poate mult mai rău. E o rușine. E foarte rău pentru țara asta”, s-a plâns starul american.

În iunie 2018, Robert de Niro a fost la gala premiilor Tony, pentru afirmaţia „Fuck Trump” făcută în discursul de prezentare a muzicianului Bruce Springsteen, care a primit un trofeu onorific. „Nu mai spun <<Down with Trump>> (Jos cu Trump), ci <<Fuck Trump>> (La naiba cu Trump)”, au fost cuvintele sale. Donald Trump i-a răspuns pe Twitter lui Robert de Niro după afirmațiile jignitoare: „Robert de Niro, un individ cu un IQ foarte mic, a primit multe lovituri în cap în film de la boxeuri adevăraţi”.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Cum arată și cu ce se ocupă Narcisa Suciu, după ce a plecat din România

Andreea Damian

Liam Neeson și povestea cutremurătoarea a morții soției sale

Andreea Damian

Dana Budeanu, reacție violentă după ce Andreea Esca a dezvăluit că are Covid

Andreea Damian

HORA SÂNZIENELOR singurul spectacol în care dansul popular întâlneşte dansul contemporan, va avea loc în premieră pe 20 ianuarie la Sala Dalles

Tabu Tabu

Ținute care includ cele mai mari tendințe ale verii

Andreea Damian

Bermudele din denim, garanția noului stil de vară

Andreea Damian

Scrie un comentariu