Tabu
LIFESTYLE

S-a accidentat la Eurovision! Află în ce STARE este mama lui Kitty Cepraga!

Finala naţională Eurovision 2014, care s-a desfăşurat pe 1 martie la Teatrul Sică Alexandrescu din Braşov, a fost marcată de un incident total neplăcut. Jurata Alexandra Cepraga a căzut în direct, fiind trasnportată de urgenţă la spital.

cepraga 1
La un moment dat, ea a fost chemată să urce pe scenă, însă nu a mai apucat. În momentul în care se pregătea să urce pe podium, ea a căzut. Accidentul a stârnit rumoare în rândul spectatorilor, dar şi al concurenţilor chemaţi pe scenă să afle rezultatele finalei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Braşov, lt. Ciprian Sfreja, Alexandra Cepraga s-a lovit la torace şi la braţul drept, dar este în afara oricărui pericol, scrie Mediafax.

Ea a fost transportată, sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean Braşov de un echipaj SMURD, însă nu a necesitat internare, starea ei fiind bună.

Potrivit unor surse, Alexandra Cepraga se simţea rău înainte de a urca pe scena finalei naţionale a Eurovision.

“A căzut într-o bucăţică de scenă care era decupată. Nu a văzut că scena era decupată. S-a lovit puţin la spate, la un omoplat. S-a ridicat, am pus-o pe scaun, a venit salvarea, i-a fost dat primul ajutor şi este în regulă. Vorbeşte, zâmbeşte, nu are nicio problemă acută”, a declarat sâmbătă seară muzicianul Mădălin Voicu, preşedintele juriului selecţiei naţionale a Eurovision.

ARTICOLE SIMILARE

Alarma HIV pe litoral! O fata de 13 ani imprastie SIDA!

IMPOTENTA intelectuala naste monstri: De 8 Martie, femeile sunt c***e!

realitatea

Tot ce trebuie să știi despre nunta Prinţului Harry cu Meghan Markle

Andreea Damian

Show-ul de televiziune care a băgat spaima în familii: Devii vegetarian sau îți ucidem animalul de companie

Andreea Damian

PAMELA ANDERSON in stare grava, pe moarte!

realitatea

Mircea Zara, Dj Andi si Krem au îndulcit fetele din Mall

Scrie un comentariu