Când cosmeticiana crede că poate fi şi cel mai bun dermatolog, nu îţi pui doar pielea în joc, ci şi sănătatea.
Acest subiect mi-a venit foarte simplu în minte, după o serie de experienţe care mi-au ridicat semne de întrebare privind îndoielnica practică din unele saloane de înfrumuseţare. Unele, pentru că, din fericire, există şi saloane care consideră că interesele clientului primează şi îţi poţi face o reclamă bună, arătându-i că vrei să-i oferi servicii de calitate. Sunt beauty editor şi am plăcerea de a experimenta o serie de tratamente de înfrumuseţare, uneori, înainte de a fi introduse pe piaţă. O plăcere a meseriei. Dar mă duc la salon şi în calitate de clientă simplă, ce îşi doreşte să facă un banal tratament facial sau corporal. Şi cum nu am funcţia scrisă în frunte, pentru ca personalul să se poarte cu mănuşi şi să devină, brusc, cei mai buni de pe piaţă, ca să fiu impresionată şi să scriu laudativ, uneori, unii fac gafe. Gafe pe care şi tu, posibil, le-ai întâlnit în unele saloane. Cosmeticienele se transformă în agenţi de vânzări, fiind mai interesate să-şi atingă targetul lunar, decât să îţi ofere cea mai bună îngrijire. Mai rău poate fi când se transformă în medici şi, în loc să îţi recomande consultul la un dermatolog, preferă să te aibă printre clientele fidele şi să-ţi recomande un tratament de înfrumuseţare – când, de fapt, tu ai nevoie de un tratament medical – pentru că pot confunda afecţiuni serioase cu banale probleme de piele.
Din acest motiv, am ales să vorbesc cu Dr. Mihaela Leventer, fondatoarea Societăţii Române de Medicină Estetică şi Dermatologie Cosmetică şi Chirurgicală, pentru a afla care sunt, de regulă, problemele pe care le putem întâmpina la salon şi care pot fi implicaţiile pe termen lung ale unei practici neadecvate şi, uneori, lipsită de etică a unei cosmeticiene.
Pe lângă şirul lung de titulaturi şi diplome în dermatologie, pe timpul în care era la începutul carierei de dermatolog, Dr. Mihaela Leventer a ales să facă şi o şcoală de cosmetică de doi ani, obţinând astfel şi o diplomă de cosmeticiană aprobată de Ministerul Muncii. De ce încă o şcoală? Pentru a observa care este nivelul de informaţie primit de cosmeticiene, lucru care i-a folosit ulterior în profesie, constatând că există o mare confuzie a interpretării semnelor pielii. În plus, Dr. Mihaela Leventer este raportor pentru România la un organism european care studiază efectele secundare ale produselor cosmetice. În această interacţiune cu mulţi consumatori de produse cosmetice, a constatat că majoritatea reclamaţiilor care vin din mediul românesc sunt date de o neînţelegere a produsului în raport cu pielea. O utilizare incorectă a produselor, care probabil că sunt bune, dar au fost aplicate greşit în anumite situaţii, la persoana nepotrivită, fiind evidentă necesitatea unei expertize a pielii.
„Cosmeticiana oferă o expertiză cosmetică legată, de cele mai multe ori, de un interes de marketing al celor care promovează către ele anumite produse. Observ o diferenţă mare între cosmeticienele acelea care absolveau şcoala de 2 ani de cosmetică şi cele de 3 luni de curs rapid despre cum trebuie să ne îngrijim pielea. Şi de aici toate problemele care sunt pe piaţă”, completează Dr. Mihaela Leventer.
Afecţiuni serioase ale pielii care pot fi confundate şi chiar mascate de cosmeticiană
Există, din nefericire, situaţii când lucrurile se complică şi nu vorbim de simple confuzii, ci chiar de o lipsă de instruire în dermatologie, iar anumite boli de piele nu sunt recunoscute, iar „tratarea” lor neadecvată poate duce chiar la agravarea lor.
„Vă dau un exemplu dramatic al unei doamne care a dezvoltat pe ten o leziune numită lentigo maligna melanoma – o tumoră cutanată, care este maronie, seamănă foarte mult cu o pată cafenie – care a fost tratată în salon de mai multe ori prin peeling. Aplicarea unei soluţii acide, care a produs o abrazare a unei zone suferinde, a dus la evoluţia rapidă a unui melanom, deci a unei tumori mortale. Persoana respectivă mergea în mod regulat să-şi îngrijească tenul la un salon, iar cosmeticiana a extins tratamentul şi pe acea zonă, nerecunoscând că este o problemă pe care nu o poate manageria, care nu este sigură şi că este mai bine ca, înainte de a se apuca de un tratament abraziv, să o trimită la un medic. Situaţii de genul acesta, văd. Se întâmplă. Sunt regretabile. Nu sunt foarte frecvente.”
Continuare în numărul de aprilie al revistei Tabu