Tabu
Image default
CULTURE

Saša Stanišic

Tabu:  Când ai început să ai succes, te-ai temut de ceva?
Saša Stanišic:  La început, un scriitor e doar o persoană cu idei pe care le așterne pe hârtie. Åži făcând asta, la un moment dat, s-ar putea să creadă despre el că e artist. Apoi, din întâmplare, va fi publicat și curând, nu va mai fi singurul care se consideră artist: va fi artist prin definiție. Abia după aceea poate va deveni un artist destul de cunoscut. Iar dacă se întâmplă să fie chiar mai bine de-atât, atunci îl cheamă Steven King și e deja o celebritate. Singura justificare a succesului este când îți oferă timp ca să îți trăiești viața pe care ți-o dorești. Sunt departe de asta.

Tabu: Aleksandar, personajul principal din romanul tău, e un copil-magician care-și (re)construiește în întregime lumea. Poate fi atitudinea asta un antidot împotriva suferinței?
Saša:  Pentru un copil, cred că da, e ca un calmant. Dar copilul poate la fel de ușor și să distingă iluzia de tră­da­re. Totul se reduce la un joc: tu îm­potriva destinului. Magia și povestitul sunt doar două moduri simple de a nu acționa ca la carte și de a câștiga acest joc bizar.

Tabu: Aleksandar spune: „Sunt iugoslav, deci mă descompun”. Cum ai descrie relația ta cu trecutul și impactul cu țara adoptivă, Germania?
Saša: Încă am un ținut emoțional acolo unde a fost odată Iugoslavia. Ca să nu mai spun de orașul în care am crescut, Višegrad. De fie­­ca­re dată când mă întorc îmi reamin­tesc sentimentele plăcute pe care le-am avut aici, copil fiind. Însă doar atât. Res­tul, viața socială, lu­cru­rile pe care le fac, felul în care tră­­iesc și fe­lu­ri­le în care mi-aș dori să trăiesc se petrec în altă parte. În Germania, Austria, Elveția, acum, în New York. Locuiesc în două țări: una a copilăriei, a memoriei afective, și una a pre­zentului, pragmatică, aleasă.

Tabu: Te simți, mai degrabă, german, sau dimpotrivă?
Saša: Mă simt ca un turist care își face cum­pă­răturile în Germania pentru călătoriile sale.

Tabu: Care a fost prima impresie pe care ți-a lăsat-o Germania?
Saša: Ploua și m-am gândit: „Ploaia miroase diferit aici, miroase ca o piatră fierbinte, vara.”

Tabu: Îți lipsește ceva?
Saša: Nu mă întreb niciodată asta. În schimb, știu ce lucruri n-aș vrea să-mi lipsească mai târziu în viață. Scrisul e unul dintre ele. Åži să fiu aici, în New York, de asemenea, să merg la cât mai multe meciuri de fotbal și tot așa…

Tabu: „Cum repară soldatul gramofonul” vorbește și despre singurătate. Ce crezi despre singurătate?
Saša: Dacă ar fi un partid politic, cu siguranță, nu l-aș vota.

Tabu:
Ai un „manual de întrebuințare” pentru cititorii români?
Saša: 1. Să-mi citească biografia după ce-mi citesc cartea.
          2. Să înceapă cu partea de mijloc a romanului, cea „carte-în-carte” (când totul era senin) și abia apoi să se întoarcă.
          3. Să ia paragrafele pline de lucruri tradiționale ca pe o mare ironie la adresa așa-numitului „folclor balcanic”.

Tabu:  Cu ce personaj dintr-o carte, a ta sau a altcuiva, ți-ar plăcea să te întâlnești?
Saša: Din cartea mea, clar, cu Nena Fatima (n.r.: „Nena Fatima e singua persoană din toată familia cu care mă înțeleg perfect”, mărturisește în carte naratorul. Fatima e un personaj feminin, care nu poate să vorbească, însă știe să ghicească viitorul în bobi.) Altfel, cu Superman.

Tabu: De ce se numește romanul tău „Cum repară soldatul gramofonul”?
Saša: Fiindcă e un titlu dat naibii!

ARTICOLE SIMILARE

Sărbătoritul zilei de 21 noiembrie

realitatea

Ea e mireasa lui BORDEA!

Youtube dezvăluie cele mai vizionate clipuri muzicale în 2019

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 18 mai

realitatea

Fiica lui Martin Luther King’s îl desființează pe strategul lui Trump – Bannon

realitatea

Stagiune de toamnă

realitatea

Scrie un comentariu