Home > Agenda > Saša Stanišic

Saša Stanišic

Tabu:  Când ai început să ai succes, te-ai temut de ceva?
Saša Stanišic:  La început, un scriitor e doar o persoană cu idei pe care le așterne pe hârtie. Åži făcând asta, la un moment dat, s-ar putea să creadă despre el că e artist. Apoi, din întâmplare, va fi publicat și curând, nu va mai fi singurul care se consideră artist: va fi artist prin definiție. Abia după aceea poate va deveni un artist destul de cunoscut. Iar dacă se întâmplă să fie chiar mai bine de-atât, atunci îl cheamă Steven King și e deja o celebritate. Singura justificare a succesului este când îți oferă timp ca să îți trăiești viața pe care ți-o dorești. Sunt departe de asta.

Tabu: Aleksandar, personajul principal din romanul tău, e un copil-magician care-și (re)construiește în întregime lumea. Poate fi atitudinea asta un antidot împotriva suferinței?
Saša:  Pentru un copil, cred că da, e ca un calmant. Dar copilul poate la fel de ușor și să distingă iluzia de tră­da­re. Totul se reduce la un joc: tu îm­potriva destinului. Magia și povestitul sunt doar două moduri simple de a nu acționa ca la carte și de a câștiga acest joc bizar.

Tabu: Aleksandar spune: „Sunt iugoslav, deci mă descompun”. Cum ai descrie relația ta cu trecutul și impactul cu țara adoptivă, Germania?
Saša: Încă am un ținut emoțional acolo unde a fost odată Iugoslavia. Ca să nu mai spun de orașul în care am crescut, Višegrad. De fie­­ca­re dată când mă întorc îmi reamin­tesc sentimentele plăcute pe care le-am avut aici, copil fiind. Însă doar atât. Res­tul, viața socială, lu­cru­rile pe care le fac, felul în care tră­­iesc și fe­lu­ri­le în care mi-aș dori să trăiesc se petrec în altă parte. În Germania, Austria, Elveția, acum, în New York. Locuiesc în două țări: una a copilăriei, a memoriei afective, și una a pre­zentului, pragmatică, aleasă.

Tabu: Te simți, mai degrabă, german, sau dimpotrivă?
Saša: Mă simt ca un turist care își face cum­pă­răturile în Germania pentru călătoriile sale.

Tabu: Care a fost prima impresie pe care ți-a lăsat-o Germania?
Saša: Ploua și m-am gândit: „Ploaia miroase diferit aici, miroase ca o piatră fierbinte, vara.”

Tabu: Îți lipsește ceva?
Saša: Nu mă întreb niciodată asta. În schimb, știu ce lucruri n-aș vrea să-mi lipsească mai târziu în viață. Scrisul e unul dintre ele. Åži să fiu aici, în New York, de asemenea, să merg la cât mai multe meciuri de fotbal și tot așa…

Tabu: „Cum repară soldatul gramofonul” vorbește și despre singurătate. Ce crezi despre singurătate?
Saša: Dacă ar fi un partid politic, cu siguranță, nu l-aș vota.

Tabu:
Ai un „manual de întrebuințare” pentru cititorii români?
Saša: 1. Să-mi citească biografia după ce-mi citesc cartea.
          2. Să înceapă cu partea de mijloc a romanului, cea „carte-în-carte” (când totul era senin) și abia apoi să se întoarcă.
          3. Să ia paragrafele pline de lucruri tradiționale ca pe o mare ironie la adresa așa-numitului „folclor balcanic”.

Tabu:  Cu ce personaj dintr-o carte, a ta sau a altcuiva, ți-ar plăcea să te întâlnești?
Saša: Din cartea mea, clar, cu Nena Fatima (n.r.: „Nena Fatima e singua persoană din toată familia cu care mă înțeleg perfect”, mărturisește în carte naratorul. Fatima e un personaj feminin, care nu poate să vorbească, însă știe să ghicească viitorul în bobi.) Altfel, cu Superman.

Tabu: De ce se numește romanul tău „Cum repară soldatul gramofonul”?
Saša: Fiindcă e un titlu dat naibii!

Articole asemanatoare
Femeile sunt mai bine reprezentate în literatura secolului 19 decât în cea modernă
Povestea din biblioteca mea: Parinoush Sanie, Cel care ma asteapta
Interviu fictiv cu personajele unei carti!
Cele mai frumoase citate din literatura franceza!

Loading...

Comenteaza acest articol

Saša Stanišic

by realitatea   3 min
0