Tabu
Slider

SALATOTECA TABU PREZINTĂ: PUI SERIOS CU CHEF DE SFECLĂ și PUI LĂMÂIOS

SALATĂ DE PUI SERIOS CU CHEF DE SFECLĂ

Dulce-acrișor colorat

Ingrediente: 4 pulpe de pui fără os dar cu piele, 2 cepe roșii tăiate julien, 3 morcovi tăiați bețișoare, o lingură de ulei de măsline, o lămâie tăiată feliuțe, 2 linguri de miere, 250 grame de quinoa, 140 de grame de sfeclă gata fiartă tăiată bucățele, 1-2 căței de usturoi zdrobit, o legătură mică de mărar tocat, un iaurt mic.

Ce facem cu ele:

Păi, în primul rând, încălzim cuptorul la 180 de grade. Punem pulpele de pui, ceapa și morcovul într-o tigaie care se poate băga în cuptor, asezonăm cu sare și eventual piper, stropim cu uleiul punem feliuțe de lămâie în jurul puiului. Coacem timp de 30 de minute. Amestecăm totul, adăugăm mierea și mai coacem timp de 15 minute până când puiul este pătruns și moale. Gătim quinoa conform instrucțiunilor de pe pachet, o trecem pe sub un jet de apă rece și o lăsăm la scurs bine de tot. Amestecăm bucățelele de sfeclă cu iaurtul, usturoiul și mărarul și mai punem niște sare și eventual piper după gust. Într-un alt recipient amestecăm quinoa cu vegetalele coapte din tigaia cu pui plus două linguri din sosul rezultat în urma coacerii. Punem pulpele deasupra împreună cu feliuțele de lămâie și servim cu sfecla roșie alături.

SALATĂ DE PUI LĂMÂIOS

răcoros, gustos, minunat

Ingrediente: sucul din două lămâi, 2 linguri de ulei de măsline, o legătură de salată romană (sau românească creață), 2 roșii tăiate în bucățele, o legătură mică – micuță de pătrunjel, o jumătate de castravete mare sau 3 castraveți mici tăiați în bucățele, 200 de grame de pui tras în tigaie sau mă rog, știți voi, 200 de grame de pui rămas de la friptura de ieri, 2 legături de ceapă verde tăiată bucățele, 2 lipii.

Ce facem cu ele: Turnăm sucul de lămâie într-un bol mare în care adăugăm încet uleiul și amestecăm, atunci când tot uleiul se omogenizează cum trebuie, adăugăm sare și piper după gust și amestecăm încă o data, să fim siguri că e totul bine încorporat. Adăugăm salata ruptă în bucățele (nu trebuie să fie egale evident), roșiile, pătrunjelul, castravetele, bucățile de pui și ceapa verde și amestecăm astfel încât toate aceste minunății să fie bine pătrunse de sosul din lămâie, ulei, sare și piper. Punem lipiile puțin într-o tigaie, fără ulei, până se fac aurii (atenție mare, se vor “coace” rapid). Le rupem și pe acestea bucățele și le aruncăm cu aroganță în bol. Putem, dacă vrem și avem să presărăm și puțin sumac deasupra. Sau boia. Sau niște fulgi de ardei iute. Dar toate acestea din urmă sunt opționale. Se servește imediat cu poftă bună!

ARTICOLE SIMILARE

Snoop Dogg va publica o carte de bucate – From Crook to Cook

Dora Constantinovici

Șase motive pentru care merită să-ți faci saună facială cel puțin o dată pe săptămână

Andreea Damian

Câți bani încasează Delia la un concert. Andreea Bălan a dezvăluit suma!

Andreea Damian

10 filme potrivite pentru Valentine’s Day

realitatea

Rihanna este însărcinată cu primul ei copil. Primele imagini în postura de gravidă

Andreea Damian

Doliu în lumea teatrului: Draga Olteanu Matei a murit

Andreea Damian

Scrie un comentariu