Tabu
lifestyle

Saptamana Nationala a Voluntariatului 2010

Peste 500 de actiuni de voluntariat care abordeaza in mod creativ probleme ale comunitatilor urbane si rurale din tara vor fi derulate saptamana viitoare de catre peste 80 de organizatii – centre de voluntariat, organizatii care implica voluntari, scoli si gradinite, autoritati locale, institutii si firme – din 33 de judete si din capitala! Acestea s-au alaturat voluntarilor entuziasti din intreaga tara pentru a da viata celui mai mare eveniment anual de promovare a voluntariatului si de mobilizare a voluntarilor – Saptamana Nationala a Voluntariatului (SNV) 2010.

 

Aflata la a IX a editie, SNV va avea loc in perioada 19 – 25 aprilie 2010. Sloganul “Fii un STAR, fii VOLUNTAR!”, sub care se desfasoara editia de anul acesta, ii aduce in prim plan pe cei care aleg sa iasa in fata si sa preia initiativa de a contribui prin timpul, abilitatile si entuziasmul lor la dezvoltarea comunitatilor in care traiesc:  VOLUNTARII.

 

“SNV a luat amploare cu fiecare editie, iar acest fapt ne demonstreaza ca potentialul pentru implicare in comunitate al cetatenilor este mai mare decat se crede, el trebuie doar fructificat si stimulat corespunzator. SNV inspira prin puterea exemplului deoarece reflecta puterea pe care voluntarii o au sa mobilizeze oamenii din jurul lor, indiferent de unde sunt ei, oferind in acelasi timp un exemplu de cum se poate produce o schimbare pozitiva, pe de o parte, dar si ample oportunitati de invatare si dezvoltare personala pentru voluntari, pe de alta parte.

 

Suntem incantati ca anul acesta, potrivit activitatilor inscrise in calendarul national SNV, ne asteptam ca  in cele 7 zile ale saptamanii sa se implice activ peste  2500 de voluntari, in localitati diverse, de la resedinte de judet, pana la orase mai mici, comune si sate, ducand vestea despre voluntariat in tot mai multe parti ale tarii.” declara Corina Pintea, director executiv al Pro Vobis – Centrul National de Voluntariat.

 

Peste 500 de actiuni diverse de voluntariat, planificate de catre partenerii locali ai SNV, vin sa promoveze miscarea voluntariatului din Romania si sa recunoasca activitatea celor care isi pun la dispozitia semenilor timpul si energia in mod voluntar. Saptamana este un prilej de a aduce la cunostinta tuturor contributia esentiala a voluntarilor activi din Romania la bunastarea comunitatilor lor. Fie ca este vorba de activitati de voluntariat public, activitati de socializare cu copii, varstnici sau persoane cu dizabilitati, de igienizare sau reamenajare, punerea in scena a unor piese de teatru social, reciclare, activitati non-formale pentru integrarea tinerilor in activitati de voluntariat, colecte de jucarii sau alimente, sau de campanii de informare si promovare a voluntariatului, prezentari ale oportunitatilor programului Tineret in Actiune, inclusiv Serviciul European de Voluntariat, targuri de oportunitati de voluntariat, marsuri, ateliere sau dezbateri pe tema voluntariatului, SNV reuneste un numar din ce in ce mai mare de participanti in fiecare an: voluntari tineri, adulti si varstnici, centre de voluntariat, autoritati publice locale, scoli, asociatii studentesti, companii sau grupuri informale de tineri.

 

Pe puteti consulta calendarul activitatilor SNV din tara si puteti afla ce activitati sunt deja pregatite in judetul dvs. si cum va puteti implica!

ARTICOLE SIMILARE

Lily Allen, beată în timpul interviului cu Karl Lagerfeld

realitatea

Iat-o pe noua iubita a lui Dorian Popa, actorul din “Pariu cu viata”

Modelul IRINA LAZAREANU se marita!

Cele mai urate rochii de Oscar din toate timpurile – FOTO

realitatea

MUST SEE: Porto

realitatea

Simte briza Mediteranei în noile geluri de duş Palmolive!

Scrie un comentariu