Tabu
CULTURESlider

Scena Digitală ⎥ «Felii» cu Ofelia Popii

Ce spectacole online mai putem vedea în zilele ce urmează? Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, prin platforma online numită „Scena digitală”, ne oferă o întâlnire cu actrița Ofelia Popii, într-un one-woman show scris de Lia Bugnar. Spectacolul „Felii” este disponibil în perioada 23 — 25 decembrie 2020, începând cu ora 19:00. 

Felii din Ofelia Popii

Felii a avut premiera pe 2 octombrie 2010 la Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu, dar continuă să fie unul dintre cele mai populare spectacole ale repertoriului teatrului sibian. 

În Ajunul Crăciunului, vă puteți bucura de spectacolul scris și regizat de Lia Bugnar, care o are în rol titluar pe actrița Ofelia Popii. 

Scenografia și lighting design-ul sunt semnate de Dragoș Buhagiar, muzica și sound design-ul sunt compuse de Vlaicu Golcea, iar coregrafia este imaginată de Florin Fieroiu. Pe lângă Ofelia Popii, în spectacol evoluează, într-un rol episodic, și actorul Alexandru Malaicu. 

O singură actriță. Șapte identități. Și tot atâtea personaje fascinante care îl invită pe spectator într-un periplu alert prin abisurile sufletului feminin care suferă, iubește și iartă cu aceeași intensitate. 

Ofelia Popii ne oferă prin spectacolul Felii, semnat de Lia Bugnar, o experiență halucinantă, compunând, cu o versatilitate incredibilă, o partitură amplă de emoții și individualități ce sondează scenarii variate ale raporturilor interumane, într-o poveste universală despre fragilitatea și forța femeii.

Mai puțin decât bucăți și mai mult decât firimituri

Mi-e greu să vorbesc despre o piesă pe care am scris-o, am tot timpul senzația că tot ce era de spus pe marginea subiectului am spus deja, prin intermediul personajelor, în piesa însăși. Felii e o înlănțuire de povești, o intersectare de destine, care gravitează toate în jurul unui bărbat cu a cărui moarte începe piesa. Felii, adică mai puțin decât bucăți și mai mult decât firimituri. Nu trebuie să mănânci tot cozonacul ca să-ți dai seama cum a ieșit. O felie e exact cât îți trebuie, să-ți faci pofta, dar să nu te saturi. Felii de viață, felii de iubire, felii de criză, felii de tristețe, felii ilare, felii. Și când cameleonul Ofelia Popii se dezlănțuie între atâtea felii, spectacolul poate, pe bună dreptate, să se numească Ofelii. Nici că putea această piesa a mea să aibă un destin mai norocos.

Lia Bugnar

Scena Digitală

Scena Digitală este platforma online creată de TNRS și dedicată vizionării spectacolelor de teatru pe bază de bilet și în condiții de calitate HD. Naționalul sibian aduce în fața publicului atât creații noi, aflate la granița dintre teatru și film, cât și spectacole din repertoriul curent al teatrului. Toate producțiile artistice au fost înregistrate în 2020.

Mai multe informații despre evenimentele online și bilete aici: TNRS

ARTICOLE SIMILARE

Bijuteriile pentru buze, începutul unui trend făcut să dureze?

Andreea Damian

Duffy- Rockferyy- Deluxe Edition

realitatea

Mădălina Ghenea, mesaj surprinzător din partea mamei lui Elon Musk

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei

realitatea

Girls and Guitars – CD Tabu

realitatea

15 LUCRURI la care sa renunti ca sa fii fericit / LUMINITA, o romanca a scris cel mai citit articol motivational

realitatea

Scrie un comentariu