Tabu
LIFESTYLEPEOPLESliderWhat's hot

Scenă nud cu Marilyn Monroe, descoperită după 60 de ani

O scenă nud cu actriţa Marilyn Monroe, despre care se crede că a fost prima de acest gen din istoria cinematografiei americane, a fost descoperită după aproape 60 de ani. Secvenţele filmate în anii ’60 au fost uitate, în tot acest timp, într-un sertar.

Scena a fost eliminată din filmul „The Misfits” (Inadaptaţii) din 1961, care îi avea în rolurile principale pe Marilyn Monroe şi Clark Gable, de producătorul Frank E. Taylor. Negativul cu scena respectivă a fost descoperit recent de autorul Charles Custillo, în casa lui Curtice Taylor, fiul producătorului Frank E. Taylor. Custillo făcea cercetări pentru realizarea biografiei „Marilyn Monroe: The Private Life of a Public Icon”.

Marilyn Monroe rămâne una dintre cele mai fascinante actrițe de la Hollywood din toate timpurile. Iar această scenă nud, descoperită după atâția ani, este cu atât mai impresionantă, notează marieclaire.com, cu cât, într-un moment în care femeile considerau sexul un subiect tabu, Marilyn Monroe și-a exploatat sexualitatea.

Deși a apărut goală în primul număr, mult timp s-a crezut că a tras prima ei scenă nud în filmul „Something’s Got to Give”. În realitate, ultimul film complet în care a jucat actriţa înainte să moară în urma unei supradoze cu somnifere a fost „Inadaptaţii”, regizat de John Huston (tatăl actriței Anjelica Huston). Filmul a fost scris de Arthur Miller, soțul lui Marilyn Monroe la vremea respectivă, însă ideea de a tăia scena nud la montaj i-a aparținut actriței.

Roslyn (Marilyn Monroe) este o femeie extrem de frumoasă care tocmai a divorţat. Ea îi întâlneşte pe Guido (Eli Wallach) şi Gay (Clark Gable), doi prieteni care îi propun să vină cu ei la casa de la ţară a primului pentru a se relaxa şi a uita de necazurile prin care a trecut în ultima vreme. La început, totul merge bine, însă armonia dispare repede deoarece Guido şi Gay se îndrăgostesc amândoi de fermecătoarea Roslyn.

ARTICOLE SIMILARE

OSCAR 2022 | Cele mai bune momente de frumusețe

Andreea Damian

IOANA BASESCU a slabit 25 kg si e mai sexy ca niciodata! FOTO incredibile!

Dacă găsești o sticlă de apă pe mașina ta, mergi direct la o secție de poliție

Andreea Damian

Bianca Drăgușanu a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu. Cât are de plată

Andreea Damian

Ana Morodan revine pe sticlă! Vedeta își reia emisiunea

Andreea Damian

Rihanna aproape și-a scăpat telefonul din mână când a văzut cum arată noua ei sosie

Andreea Damian

Scrie un comentariu