Tabu
lifestyle

Scriitură voluptoasă, de fotomodel, Sophie Dahl

Cam așa ar putea fi descrisă, pe scurt, Sophie Dahl. Un fotomodel oversize (trebuie să recunoașteți, oricât de atipic ar fi, sună mai bine decât lowsize), care, după ce a scandalizat pudibonzii pozând pentru Opium, deja clasicizatul parfum al lui Yves Saint Laurent s-a apucat, conștiincioasă și nevinovată, de scris literatură. Ar mai merita adăugat că Sophie Dahl are la activ patru co-­per­te pentru edițiile italiană, respectiv, britanică ale revistei Vogue, ultima în noiembrie 2007. Că a avut o aventură cu Mick Jagger și că a apărut în „Monoloagele vaginului”.

Cum anul acesta, în aprilie, i-a ieșit pe piața literară primul roman, – „În jocul celor mari” – după ce înainte i se publicase un basm ilustrat –, vă puteți imagina că, acestea fiind datele estetice ale problemei, din tablou n-a lipsit scepticismul criticilor. Un fotomodel care scrie literatură poate fi cel mult amuzant, nicidecum convingător. Cu toate acestea, cronicari de la The Guardian sau The Independent i-au catalogat cartea drept „not bad at all”. Iar asta i-a ridicat automat cota.

Până la a deveni o blondă deșteaptă (șuvițele-i roșcate au fost doar o necesitate pasageră), Sophie Dahl a avut însă de învins o moștenire flatantă, dar restrictivă. Provenind dintr-o familie cu antecedente literare (bunicul și mama, scriitori), Dahl nu s-a jenat să afirme că singura soluție de a deveni ea însăși scriitoare e să facă abuz de umorul britanic. „Nu pot scrie o carte întreagă fără ilustrații!”, povestește, evident, ironică, despre experiența începuturilor la roman.

Autobiografic, romanul lui Sophie Dahl e povestea vieții adolescentei Kitty, în mijlocul unei familii haotice, într-o societate contemporană din ce în ce mai nemiloasă cu membrii ei. Citiți și păstrați în minte următoarele provocări: fumează mult, scrie numai de mână. Ceea ce mai că ar aduce a metehne de scriitor. În plus, cu sau fără talent literar, e posesoarea celor mai apetisante buze ever. Á la Deborah Harry.

Acest număr Tabu conține un booklet cu un fragment în avanpremieră din cartea „În jocul celor mari” de Sophie Dahl (Editura RAO)

ARTICOLE SIMILARE

Gest ULUITOR din partea juratilor unui concurs de talente!

Ruby, super sexy in noua ei sedinta foto! + AUDIO “Get High”

realitatea

Battle Los Angeles – Senzorial. Tragic. Cu extratereştri şi apă chioară.

realitatea

Gala de redeschidere a Teatrului Bolşoi în direct la ONB!

realitatea

Christina Aguilera nu reușește să scape de soțul ei

realitatea

S-au nascut CVINTUPLETI conceputi natural!

Scrie un comentariu