Tabu
CULTURELIFESTYLESlider

Scrisorile lui TS Eliot fac lumină despre o relație amoroasă cu o profesoară pe care o disprețuia

O scrisoare recent publicată, scrisă de TS Eliot în 1960, a aruncat o lumină nouă asupra relației scriitorului cu o femeie cu care a corespondat timp de 26 de ani.

În scrisoare, Eliot spunea că s-a îndrăgostit de profesoara de dramă Emily Hale în 1912, dar că, și-a dat seama, 35 de ani mai târziu, că nu o iubea. Eliot a scris sute de scrisori către Hale în timp ce era căsătorit cu prima sa soție, Vivienne Haigh-Wood. Scrisorile au fost desigilate săptămâna aceasta la Universitatea Princeton din New Jersey. Deschiderea lor a determinat publicarea acestei scrisori speciale a lui Eliot, despre care el spusese că ar trebui să fie citită numai după ce scrisorile sale către Hale au fost făcute deja publice. Cele 1.131 de scrisori din colecție au fost păstrate în cutii sigilate la Princeton mai mult de 60 de ani.

Hale le-a donat în 1956 bibliotecii universității americane, cu condiția ca acestea să nu fie deschise decât după 50 de ani de la moartea lor. Hale a murit în 1969, la patru ani după moartea lui Eliot în 1965, la vârsta de 76 de ani. Cei doi s-au cunoscut la Cambridge, Massachusetts. Scrisorile, care sunt datate între 1930 și 1956, sunt de așteptat să dezvăluie detalii intime despre relația lor. Cu toate acestea, Eliot nu a dorit ca scrisorile să fie publicate și a ordonat distrugerea scrisorilor primite de la Hale.

Într-o scrisoare publicată joi de executorii săi, Eliot a scris că Hale „l-ar fi ucis pe poetul din el” dacă s-ar fi căsătorit cu ea. „În retrospectivă, agonia de coșmar a celor 17 ani ai mei cu Vivienne mi se pare preferabilă mizeriei plictisitoare a profesoarei mediocre de filozofie, care ar fi fost alternativa”, a scris el. Căsătoria sa cu Vivienne i-a adus starea sufletească necesară, a scris el, care l-a inspirat să scrie una dintre cele mai cunoscute poezii ale sale, The Waste Land. El a continuat în scrisoare: „Începând din 1947, mi-am dat seama din ce în ce mai puțin ce avem – Emily Hale și cu mine în comun”, acuzând-o de „insensibilitate și de prost gust”. „Am ajuns să văd că dragostea mea pentru Emily era dragostea unei fantome pentru o fantomă și că scrisorile pe care i le scrisesem erau scrisorile unui bărbat care halucina”.

Poetul și eseistul, pe numele său întreg – Thomas Stearns Eliot, născut în 1888, a spus că perechea nu a avut niciodată relații sexuale. Eliot s-a căsătorit cu Vivienne Haigh-Wood în 1915. Căsătoria nu a fost una fericită. Cea de-a doua soție a sa, Valerie Eliot, a murit în 2012, păstrând moștenirea literară a soțului ei mai mult de 40 de ani.

ARTICOLE SIMILARE

Prințul Louis va fi botezat azi, o zi specială pentru Regina Elisabeta a II-a

Andreea Damian

Alcoolul din hiturile cântărețelor – un subiect TABU și legat mai ales de dragostea neîmpărtășită

Dora Constantinovici

Teatrele de pe Broadway rămân închise până la primăvară

Andreea Damian

Recomandări albume

realitatea

„Semnează sau plătește”. Brad Pitt i-a dat Angelinei Jolie un ultimatum

Andreea Damian

Secretele TABU SOIREE / Galerie FOTO compromitatoare

realitatea

Scrie un comentariu