Tabu
LIFESTYLE

Scumpirile care se aplică de la 1 iulie 2024

În plin sezon al vacanțelor se scumpesc carburanții. Creșterea accizei va genera scumpiri de 40 de bani per litru pentru motorină și 43 de bani per litru la benzină, încă de la data de 1 iulie.

Scumpirea carburanților poate genera scumpiri în lanț, avertizează analiștii. Primele care se scumpesc sunt alimentele, pentru că transportul mâncării se face majoritar pe cale rutieră în România.

Creșterea prețurilor produselor alimentare și nealimentare duce la presiune asupra inflației care menține sus dobânzile. Iar dobânzile ridicate mențin ratele românilor la un nivel greu de suportat.

De la 1 iulie, cotația IRCC, indicele de referință pentru creditele consumatorilor, va scădea, ușor, de la 5,90%, cât este în prezent, la 5,86%. Astfel, dacă luăm ca exemplu un credit ipotecar, în valoare de 50.000 de euro, pe 30 de ani, rata actuală va scădea, în medie, de la 1 iulie, odată cu actualizarea IRCC, cu aproximativ 7 lei. Toate acestea după ce rata a crescut cu peste 600 de lei în ultimii 2 ani.

Majoritatea analiștilor se așteaptă la o depreciere a leului în următoarea perioadă. Astfel, in următoarele luni, euro ar urma să treacă de pragul de 5 lei, ajungând la 5,01 lei pentru un euro. În următorul an ar ajunge la 5,06 spun analiștii.

Și gazele se scumpesc de la 1 iulie, deci astfel cresc și facturile.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Filozofia de viata a lui Mihai Bendeac: «Tot ce trebuie să faci e să-ţi bagi …»

Gral Medical investește 13 milioane de Euro în două spitale oncologice

Tabu Tabu

Bucataria pentru Toti: 77 RETETE noi … gratare, peste, inghetate!

Femeile preferă filmele de acțiune cu personaje feminine dinamice

Andreea Damian

Fursecurile din doar două ingrediente, ideali și în dietă și în post

Andreea Damian

Facebook este criticat după ce femeile se plâng de lipsa de acțiune împotriva hărțuirii

realitatea

Scrie un comentariu