Home > Vedete > Se insoara BITTMAN! Afla cu cine! FOTO

Se insoara BITTMAN! Afla cu cine! FOTO

Dan Bittman (50 de ani), unul dintre cei mai râvniţi bărbaţi de pe plaiurile mioritice, trăieşte de 21 de ani o impresionantă poveste de dragoste cu Liliana Ştefan, femeia care i-a dăruit trei copii.  Ea, o fată simplă, care a ştiu mereu cum să-i vorbească, şi-a făcut loc în inima lui, chiar dacă în jurul lui roiau femeile, scrie www.click.ro .

De-a lungul timpului, Dan Bittman, solistul trupei Holograf, a făcut victime printre reprezentantele sexului feminin.

S-a iubit cu multe doamne, printre care şi Mihaela Rădulescu, despre care a mărturisit că era o femeie care-ţi sărea în ochi.

Aşa a cunoscut-o prin anii ‘90, când între ei s-a înfiripat o poveste de dragoste.

“Era mult mai naturală, mie asta mi-a şi plăcut extrem de mult la ea, iar în vremea aia era o atletă”, a declarat el în Playboy.

Şi Tania Budi a trecut prin patul cântăreţului, iar experienţa cu frumoasa blondă a fost de neuitat, el păstrând vie amintirea relaţiei de amor.

“Cu Tania a fost dragoste cu năbădăi, aşa se spune. Ne-am văzut în troleibuz. Ştiţi, pe vremea aia se mergea cu troleibuzul, şi aşa ne-am întâlnit”, a mai declarat el.

Viaţa i-a surâs din plin râvnitului burlac, care cu alura lui de George Clooney a dat gata multe dame, iar acestea au roit ca albinele la fagure, fără să fie refuzată vreuna.

Îi plăcea să facă pe cuceritorul şi puţine au fost dăţile în care a fost refuzat. Dan Bittman “vrăjea” fetele dintr-o privire, iar în numai câteva minute duduile erau topite după el.

“Mergeam pe metoda ochi în ochi. Le mai scoteam şi prin parc, dar astea se întâmpla la modul frumos, romantic.

Sexul era cam neprotejat, chiar ne gândeam cine dracu’ a inventat prezervativele şi la ce folosesc ele.

Mulţi dintre membrii formaţiilor de frunte ne întâlneam cu toţii, seara, la dispensar, la aceeaşi doamnă doctor, care ne prescria un tratament”.

Însă iubirile fuseră şi se duseră, căci în 1991 avea s-o cunoască pe Liliana, fata care l-a convins să se dăruiască şi cu trupul, dar şi cu inima.

Solistul Holograf şi autoarea “Cutiuţei Muzicale” au împreună trei băieţi: Alexandru, de 14 ani, Patrick Noah de 9 ani şi Mark Nicolas, care va împlini 6 ani, de care Dan cu greu se poate desprinde.

În ciuda faptului că nu s-a căsătorit cu femeia iubită, pentru el familia înseamnă totul şi nu-şi imaginează viaţa fără Liliana, cei trei copii şi Holograf.

“Ceea ce am construit împreună este cel mai preţios lucru din viaţa mea. Dan Bittman este Alfa şi Omega pentru mine personal”, a scris Liliana pe site-ul www.cutiutamuzicala.ro


Loading...

Comenteaza acest articol

Se insoara BITTMAN! Afla cu cine! FOTO

by   2 min
0