Tabu
LIFESTYLESlider

Sentință amuzantă pentru braconierul nemilos: instanța îl obligă să se uite la Bambi după gratii

Un judecător din statul american Missouri a decis prin hotărâre definitivă ca un braconier nemilos să se uite cel puțin o dată pe lună, timp de un an, la desenele animat Bambi. Poate ireal, dar condamnarea este cât de poate de adevărată.

Chiar și bărbatul care se află deja în spatele gratiilor a primit sentința foarte mirat. „Judecătorul are dreptul să facă asta?“, l-a întrebat acuzatul pe avocatul său.

Cazul braconierului David Berry, care era multirecidivist, a uimit atât procurorii cât și presa de peste Ocean, scrie CNN. „Din ce ştiu eu, niciun judecător din Missouri nu a mai condamnat pe cineva să se uite la un film“, a spus procurorul după pronunţarea verdictului.

Judecătorul vrea să se asigure că producția Walt Disney îl va convinge pe David Berry să nu mai vâneze niciodată ilegal. Cel mai nemilos braconier de pe teritoriul Statelor Unite a ucis sute de cerbi doar pentru trofee, lăsându-le restul trupului în pădure.

Pentru aceste fapte, condamnatul va sta un an la închisoare şi va urmări, pe perioada detenţiei, cel puţin o dată pe lună desenul animat Bambi. Deci de 12 ori. Prima vizionare a fost stabilită pentru 23 decembrie.

Bambi este un desene animat clasic din 1942 și prezintă viaţa unui pui de cerb a cărui mamă este ucisă de un vânător.

ARTICOLE SIMILARE

DRAMA – a murit tatal MIHAELEI RADULESCU

Mihaela Radulescu dezvaluie MISTERUL numeroaselor bratari de pe mainile ei!

Este oficial! Loredana Groza a divorțat de soțul ei. Adevăratul motiv din spatele separării

Andreea Damian

Stela Popescu a împlinit 78 de ani sâmbătă! Cât de frumoasă era în tinereţe

FOTO: Reteta de saorma a lui CARMEN BRUMA!

De ce se ingrasa BOTEZATU? Foto!

Scrie un comentariu