Tabu
lifestyle

Sharon Stone, indecentă la audiția pentru Basic Instinct

Sharon Stone s-a chinuit opt luni să obțină rolul din Basic Instinct și până la urmă a reușit mulțumită unei bluze transparente. Actrița aflase cu mult timp înainte de audiție de rolul care urma să-i aducă celebritatea, dar producătorii filmului nici nu se gândeau să-i dea ei rolul.

Când în sfârșit a reușit să obțină o audiție, Sharon s-a prezentat în fața producătorilor într-o bluză Armani extrem de transparentă. Sharon a recunoscut că știa despre ce e vorba în film pentru că managerul ei furase scenariul de pe un birou unde fusese lăsat la întâmplare. Actrița spera, ca astfel, producătorii filmului să realizeze că ea nu are nicio problemă cu nuditatea.

Astfel, după opt luni de chinuri, Sharon a dobândit rolul arătându-și cel mai evident atu: sex-appealul. Stone a fost cea de-a treisprezecea opțiune a producătorilor thrillerului "Basic Instinct", alte douăsprezece actrițe refunzând rolul din cauza scenelor erotice.

ARTICOLE SIMILARE

Julia Roberts a scos din minți Biserica Catolică

realitatea

Helen Mirren a încercat droguri în tinerețe

realitatea

Mircea Badea, Închis într-o CUŞCĂ cu dansatoare sexy şi BICIUIT! FOTO

Jennifer Lopez își expune sfârcul

realitatea

Cum să alegeți oglinda perfectă pentru baie

Tabu Tabu

SOTIA secreta a lui PRIGOANA!

Scrie un comentariu