Tabu
CULTURE

SIMFONIA APEI AJUNGE LA ULTIMUL SPECTACOL DIN ACEST AN

În acest final de săptămână bucureștenii pot merge să vadă ultimul spectacol în cadrul evenimentului „Simfonia Apei”.

La final de septembrie este programată ultima reprezentație din acest sezon, iar dacă lucrările la Planșeu vor începe, este posibil ca anii viitori să nu mai putem admira jocurile de apă, lumini și muzică.

Ediția a V-a a show-urilor multimedia „Simfonia Apei” a început în data de 17 mai 2024. Timp de 5 luni atât bucureștenii, cât și turiștii s-au putut bucura de spectacole impresionante de apă, lumini și muzică din centrul Capitalei.

De asemenea, în data de 26 iulie 2024, cei prezenți s-au putut bucura și de un „dans” pe cerul din zona fântânilor oferit de 150 de drone, în cadrul „Simfoniei Campionilor”. Acest spectacol special a fost dedicat tuturor olimpicilor olimpicilor români.

Programul Simfonia Apei a fost introdus în anul 2018, marcând o nouă eră pentru fântânile din Piața Unirii, București. Din cauza pandemiei de COVID-19, spectacolele de apă au fost suspendate în perioada 2020-2021 și au fost reluate din anul 2022. 

Fântânile din Piața Unirii au intrat în Cartea Recordurilor drept „cel mai lung șir de fântâni coregrafice din lume”, fiind recunoscute de Academia Recordurilor Mondiale (World Record Academy).

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Arhiva trupei Radiohead e publică și este foarte utilă fanilor și nu numai

realitatea

Karl Lagerfeld a creat designul coperții Larousse 2009

realitatea

Robert Smith spune că The Cure va lansa un nou album în 2019

realitatea

Bătaie de joc pe bani publici! Cum arată spaţiile de joacă din sectorul 5 după „reabilitarea” de 54 mil. €

Andreea Damian

(R)EVOLUȚIA TABLOURILOR ⎢ Actorii TNB spun poveștile lucrărilor împușcate în decembrie 1989

Ciocîrlan

Sărbătoritul zilei de 20 mai

realitatea

Scrie un comentariu