Tabu
PEOPLESlider

Simona Halep se mărită astăzi cu milionarul Toni Iuruc

Simona Halep îi va spune DA, miercuri, 15 septembrie, logodnicului ei , omul de afaceri Toni Iuruc, eveniment la care sunt așteptate multe personalități, inclusiv președintele țării, Klaus Iohannis.

Cei doi vor face doar cununia civilă. Așadar Simona nu se va îmbrăca în mireasă, nunta propriu-zisă urmând a avea loc la o dată care va fi stabilită ulterior. Cununia va avea loc la Constanța și va fi urmat de o petrecere fastuoasă la clubul Fratelli din Mamaia, unde nașul cuplului, Dani Caramihai, este acționar.

Campioana de la Wimbledon a trimis peste 300 de invitați. Pe listă se numără și președintele României, Klaus Iohannis, fiind șanse mari ca șeful statului să ia parte la ceremonie.

Simona Halep a impus câteva condiții stricte la evenimentul de miercuri. Astfel, telefoanele mobile și alte dispozitive de înregistrat sunt interzise, iar oaspeții au fost informați că nu vor fi acceptate cadourile sau darurile în bani.

Pe 7 septembrie, la revenirea în țară după participarea la US Open, Simona a vorbit despre pasul important pe care-l va face miercuri. „E un eveniment frumos, am emoții, dar sunt diferite. E un pas foarte important, sunt bucuroasă că se întâmplă”, a mărturisit sportiva.

ARTICOLE SIMILARE

DESTINAȚIA DE VIS ÎN CARE ELENA ȘI IANIS HAGI AU ALES SĂ PETREACĂ LUNA DE MIERE

Andreea Damian

„Ianuarie uscat” – de ce merită să renunți la alcool luna aceasta

Andreea Damian

Sărbătoare dublă pentru fiica cea mare a Andreei Bălan

Tabu Tabu

Cine este soția lui George Buhnici. Vloggerul a spus că ”arată ca o minoră”

Andreea Damian

Kitul de îngrijire la domiciliu împotriva COVID-19

Andreea Damian

Cum o ironizează Meghan Markle pe răposata Regina Elisabeta a II-a

Andreea Damian

Scrie un comentariu