Tabu
LIFESTYLESlider

Șoferii tineri sunt presați să-și facă selfie-uri la volan

Este adevărat că șoferii mai tineri au fost întotdeauna mai nechibzuți decât părinții și bunicii lor, deși nu există o limită de vârstă pentru prostia pe șosea.

Poate că, însă, în trecut, mașinile erau mai puțin puternice și drumurile puțin mai liniștite, așa că este posibil să nu fi avut atât de multe posibilități să se rănească pe ei înșiși sau pe alții. Mașina este de asemenea mult mai sigură în zilele noastre. În orice caz, fiecare generație găsește noi modalități de a-și crea probleme singură.

Astfel, selfie-urile, folosirea telefoanelor mobile și, mai tradițional, încălcarea limitei de viteză sunt doar câteva dintre riscurile pe care tinerii șoferi se simt presați să le facă, arată cercetările făcute de Marmalade, un tânăr asigurător de șoferi din Marea Britanie. Mai mult de patru din zece (42%) dintre șoferii în vârstă de 18 până la 25 de ani au simțit presiunea pasagerilor să depășească, în timp ce aproape o treime (29%) sunt presați să încalce limita legală de viteză, potrivit studiului .

O cincime (18%) a raportat că au fost presați de către colegii de mașină să-și folosească telefonul mobil la volan, în ciuda faptului că (cel puțin vorbirea la telefon) este ilegală, iar 11% au fost solicitați să facă o fotografie sau chiar să pozeze pentru un selfie în timp ce conduceau.

Anul trecut, în România, șoferii cu vârsta între 18 și 25 de ani au provocat peste 1.200 de accidente rutiere grave. Acestea din urmă s-au soldat cu 329 de morți și 123 de răniți grav, potrivit datelor publicate pe pagina de Facebook Info Trafic România.

De asemenea, anul trecut, minorii care au condus autoturisme au provocat 83 de accidente rutiere, în care au murit 17 persoane și alte 73 au fost rănite grav.

Șoferii cu vârste peste 65 de ani au fost vinovați de producerea a 132 de accidente rutiere, soldate cu 44 de morți și 109 de răniți grav.

TOP accidente rutiere grave în funcție de vârsta conducătorilor auto implicați cu vinovăție, în 2018: între 18 și 25 ani – 1255 accidente – 329 morți – 1232 răniți grav, între 26 și 33 ani – 1056 accidente – 298 morți – 1037 răniți grav, între 34 și 41 ani – 820 accidente – 209 morți – 796 răniți grav, între 42 și 49 ani – 460 accidente – 125 morți – 421 răniți grav, între 50 și 57 ani – 415 accidente – 116 morți – 388 răniți grav, între 58 și 65 ani – 237 accidente – 55 morți – 221 răniți grav, peste 65 ani – 132 accidente – 44 morți – 109 răniți grav, < 18 ani – 83 accidente – 17 morți – 73 răniți grav.

ARTICOLE SIMILARE

Dacă sari peste micul dejun, citește asta și te vei răzgândi!

Andreea Damian

Cele 3 zodii care-și vor întâlni marea dragoste în 2022

Andreea Damian

Reactia lui Irinel Columbeanu dupa ce a aflat ca fosta lui soacra a murit!

Vica Blochina a “facut sex” cu Bote pentru bani

Iata DE CE s-a spanzurat ROBIN WILLIAMS

Iulia Vântur și Salman Khan, în doliu

Tabu Tabu

1 comentariu

Scrie un comentariu