Putin a mizat mai mult pe alegătoare în 2018 deşi încurajează misoginismul

put b
Sunt agenţi imobiliari, studente, secretare, politicieni, pensionare, vin din toate clasele sociale dar au un lucru-n comun - au avut o importanţă foarte mare în alegerile din 18 martie din Rusia – femeile reprezintă 60% dintre alegători.De ce şi cum le-a curtat Putin pe femeile din Rusia înainte de alegeri
Kremlinul s-a bazat de la bun început pe electoratul feminin. Toate sondajele îl arătau pe Vladimir Putin drept câştigător însă pentru el şi echipa lui asta nu era de ajuns, îşi doreau o victorie răsunătoare de peste 70%. Şi aici a apărut problema – potrivit estimărilor unui sondaj de opinie recent, realizat înainte de alegeri, doar 52% sau 54% dintre alegătorii eligibili aveau să se prezinte la vot ceea ce ar fi fost foarte puţin. Practic ar fi fost jenant.Prezenţa la vot în Rusia a scăzut dramatic în ultimii ani. Cel mai mult a scăzut în Moscova (cu ocazia alegerilor parlamentare din 2016) la aproximativ 35%. Iar înainte de alegerile pentru preşedinţie, Alexei Navalny, cel care ar fi fost principalul contracandidat al lui Putin dar căruia i-a fost interzisă participarea la alegeri, a cerut boicotarea alegerilor din Rusia. Aşa că, în contrapartidă, Kremlinul a mers pe mâna alegătoarelor – cea mai mare şi cea mai importantă categorie de alegători.Mulţi observatori au descris campania lui Putin ca fiind neobişnuit de plată, singurul lucru prin care a ieşit în evidenţă mai spectaculos a fost prezentarea noilor arme nucleare care a avut loc la începutul lunii martie. Însă, în noiembrie anul trecut, Putin a anunţat că va introduce o alocaţie lunară pentru familiile tinere cu copii iar din ianuarie 2018 măsura a fost aplicată imediat. Punct în plus şi startul campaniei pentru câştigarea femeilor de partea lui.Apoi, comisia care se ocupa de campania electorală a lui Vladimir Putin a produs un spot electoral pentru TV dedicat femeilor. Într-un video de jumătate de minut, femeile sunt descrise drept sensibile dar puternice şi le sunt lăudate abilităţile de conducere şi unificare. Mesajul din finalul spotului este cât se poate de clar – veniţi să votaţi şi aduceţi cu voi întreaga familie.Şi în alte spoturi, unele anonime şi care s-au distribuit mai ales în reţelele sociale, cele care se adresau tinerilor, femeile au fost prezentate ca lideri responsabili care insistă să-şi aleagă preşedintele. Într-unul dintre aceste filmuleţe, femeia îşi aranjează ceasul să sune pentru a ajunge la prima oră la vot în timp ce bărbatul are un coşmar care implică toate clişeele posibile homofobe, sociale, economice şi abia aşa se hotărăşte să meargă să pună ştampila. Nu oricum ci pe Putin. Calculul este unul simplu, la începutul anului 2017, în urma recensământului s-a dovedit că sunt cu aproximativ 10 milioane mai multe femei în Rusia decât bărbaţi. Iar o treime din totalul populaţiei sunt femei pensionare. Iar femeile mai în vârstă din Rusia sunt considerate foarte disciplinate atunci când vine vorba de vot şi majoritatea îl susţin pe Putin.Astfel, rezultatul unui sondaj realizat la mijlocul lunii februarie de WZIOM nu a venit ca o supriză – aproximativ 76% din femeile întrebate au declarant că vor vota cu Putin. Şi 62% dintre alegătorii bărbaţi au spus acelaşi lucru. Timp de ani de zile, Putin şi-a cultivat imaginea de bărbat atletic, potent şi foarte sănătos. S-a pozat de foarte multe ori la bustul gol. La 65 de ani, în plină campanie electorală s-a pozat scufundându-se la bustul gol în apă rece ca gheaţa cu prilejul unei sărbători ortodoxe din 19 ianuarie. Într-un fel cu totul ciudat nici divorţul lui de fosta soţie Lyudmila şi nici pedepsele mai blânde pentru violenţa domestică nu i-au scăzut drastic popularitatea în rândul electoratului feminin.Nu-şi uită nici băieţiiPe de o parte pozează în acest mascul alfa plin de respect la adresa femeilor, pe de altă parte însă nu are nicio remuşcare să le folosească pentru a ajunge la alegătorii tineri bărbaţi. Înainte de alegeri, revista Maxim din Rusia a publicat o selecţie de poze cu două modele femei care aşteptau tinerii alegători în faţa cabinelor de vot, sumar îmbrăcate. Conducerea revistei nu a vrut să ofere detalii despre finanţatorul misterios care a cerut publicarea acestor fotografii menite să scoată lumea la vot însă mesajele au ajuns prin intermediul revistei peste tot. “Bine ai venit in lumea adulţilor”, „Este puţin înfricoşător la început dar în curând o să mai vrei o dată”, „Eşti sigur că ai deja 18 ani?” sau „Tot ce se întâmplă în cabina de vot – rămâne în cabina de vot”.
Citește și
- 20:07Operațiune contra cronometru pe Dunăre. Ultimele două barje sunt scufundate pentru Cernavodă
- 18:32Adio, alerte de poliție pe Waze? Decizia luată de Curtea de Justiție a UE
- 17:31Cristi Chivu, victorie de senzație cu Juventus! Inter a câștigat derby-ul din Australia
- 16:40Zelenski, mesaj dur pentru Vučić la Belgrad: „Ucraina nu are timp pentru scepticism”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Tabu și pe Google News












