Actualitate· 2 min citire

A murit actrița din „Two and a Half Man”. Conchata Ferrell avea 77 de ani

doi barbati si jumatate

doi barbati si jumatate

Scris de Andreea Damian Publicat: 14 oct. 2020, 08:33

Este doliu la Hollywood! Conchata Ferrell, actrița care a interpretat-o pe Bertha în sitcomul „Doi bărbați și jumătate”, a murit la vârsta de 77 de ani.

Anunțul a fost făcut pe pagina actriței de Facebook. Vedete avea mai multe probleme cardiace. „Cu inima îndurerată vă anunțăm că am pierdut-o pe Conchata Ferrell și suntem veșnici recunoscători pentru anii în care ne-a făcut să râdem”, au scris producătorii serialului.

https://www.facebook.com/TwoandaHalfMen/posts/10158662467466649

Actorul Jon Cryer, cel care a interpretat rolul lui Alan în același serial i-a comemorat dispariția printr-un mesaj dureros pe Twitter. „Plâng pentru ea, îi voi resimți lipsa mereu, ne-a adus atâta bucurie în inimi”, a transmis Cryer.

Vestea morții actriței vine după ce în această vară ea a suferit un atac de cord, fiind internată în spital la terapie intensivă în toată această perioadă. Conform soțului ei, atacul de cord a survenit în urma unei infecții de care actrița a suferit în iarna anului trecut.

Cine este Conchata Galen Ferrell?

Conchata Galen Ferrell s-a născut pe 28 martie 1943, în Charleston, Virginia de Vest, Comitatul Kanawha, Virginia de Vest, SUA). Cel mai cunoscut rol pe care l-a jucat este cel menajerei Berta din sitcomul CBS Doi bărbați și jumătate pentru care a primit în 2005 și 2007 o nominalizare la Premiul Emmy pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial de comedie. A mai fost nominalizată în trecut pentru cea mai bună actriță în rol secundar într-un serial dramatic pentru rolul din L.A. Law.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News