Kristen Stewart și Dylan Meyer se pregătesc să-și oficializeze relația, după doi ani. Logodna dintre cele două a fost confirmată de actrița care o interpretează pe Prințesa Diana în
Spencer
în timpul emisiunii de radio
The Howard Stern Show
.
„Ne vom căsători, o vom face”
, a spus ea. Kristen Stewart a confirmat astfel în emisiunea de radio „The Howard Stern Show”, difuzată la SiriusXM, că s-a logodit cu Dylan Meyer, partenera ei de doi ani. „
Am vrut ca ea să mă ceară de soție”,
a continuat actrița în vârstă de 31 de ani.
„Cred că mi-am formulat această dorință foarte clar și ea a îndeplinit-o. O să ne căsătorim, se va întâmpla.”
, a spus Kristen despre iubita sa.Dylan Meyer și eroina din seria
Twilight
au fost văzute pentru prima dată sărutându-se în august 2019, în timpul unei plimbări la New York. Și-au oficializat relația pe Instagram, în octombrie 2019. Dylan a postat apoi o fotografie alb-negru, în care o săruta pe actriță. Cuplul se mutase împreună în mai.
O postare distribuită de Dylan Meyer (@spillzdylz)
Cele două se cunoscuseră în 2013 pe platourile de filmare (nu au precizat niciodată pe care), dar nu s-au cuplat decât după șase ani, în timpul petrecerii de naștere a unui prieten comun.
„M-am întrebat: „Unde ai fost în tot acest timp, cum se face că nu te-am cunoscut mai devreme?””
, i-a mărturisit deja Kristen Stewart lui Howard Stern, în 2019.Kristen Stewart a mai avut o relație cu Michael Angarano, partenerul ei din Speak, din 2005 până în 2009, înainte de a începe o poveste de dragoste cu Robert Pattinson din 2009 până în 2013. În următorii trei ani, ea s-a întâlnit cu producătoarea Alicia Cargile. Actrița a mai avut o relație cu modelul Stella Maxwell, din 2016 până în 2018. Și acum se pregătește să se căsătorească cu cea cu care îți împarte viața din 2019.