Actualitate· 3 min citire

Mai avem nevoie de povești? Despre storytelling în epoca vitezei

complicite-telling-stories

complicite-telling-stories

Scris de Andreea Ciocîrlan Publicat: 8 dec. 2020, 19:00

Astăzi, de la 21:30 (ora României), pe canalul de Youtube al companiei de teatru Complicité va putea fi urmărit un dialog între directorul artistic Simon McBurney și scriitorii  Karen Armstrong și Amin Maalouf, care vor vorbi despre lumea fascinantă a poveștilor. De ce ne place să relatăm întâmplări și ce rol mai joacă poveștile și miturile în secolul al XXI-lea?

În calitate de scriitori, Karen Armstrong și Amin Maalouf explorează problemele legate de identitate, societate, politică și religie dintr-o perspectivă critică riguroasă. Simon McBurney a fost descris de multe cotidiane reputate din Marea Britanie și din lume drept un extraordinar artist polivalent, fiind actor, regizor, autor și antropolog.

  • Amin Maalouf
  • Karen Armstrong
  • Simon McBurney

Împreună cu moderatoarea Esther Woolfson, invitații la dialogul din această seară, difuzat pe canalul de Youtube al companiei de teatru Complicité, vor pătrunde în universul poveștilor, chestionând rolul naratorilor într-o eră a diviziunii și a schimbărilor accelerate. 

Complicité este o companie de teatru din Londra, fondată în 1983 de Annabel Arden, Fiona Gordon, Marcello Magni și Simon McBurney, fiind condusă în prezent de cel din urmă. În perioada 1993 — 2018, toate creațiile companiei au fost produse de Judith Dimant. Complicité și-a prezentat spectacolele în peste 40 de țări din întreaga lume și a fost recompensată cu peste 50 de premii, fiind descrisă de The Times drept „cea mai influentă, interesantă și consistentă companie de teatru din Marea Britanie”.

Compania a devenit faimoasă pentru perioadele extinse de cercetare, documentare și realizare a producțiilor artistice. Complicité a pus întotdeauna accentul pe colaborarea dintre performeri, designeri, scriitori, artiști și specialiști din diferite domenii creative, un proces de lucru cunoscut și sub numele de Devised Theatre

Simon McBurney în spectacolul

The Encounter

, după romanul

Revelație pe Amazon

de Petru Popescu

În descrierea evenimentului din această seară, Simon McBurney, directorul artistic al companiei Complicité, prezintă câteva dintre motivele care au condus la inițierea acestui dialog intitulat Poveștile între adevăr, minciuni și moartea compasiunii (Telling Stories: Truth, Lies and the death of compassion).

În căutarea unui răspuns la întrebarea „Care este rolul artistului și al artei în ziua de azi?”, Simon McBurney observă că, odată cu pandemia, „compasiunea însăși a murit”, iar în vremurile tulburătoare pe care le trăim „suntem înconjurați de ficțiune mai mult ca niciodată” fără a putea să facem distincția între poveștile veritabile și cele false. 

Evenimentul online va putea fi urmărit aici:

https://www.youtube.com/watch?v=UQwuGTHtjxo&feature=youtu.be&fbclid=IwAR3F_HqvTYiRPmLldZn-CgESZdunFgp7mWk5LImNpc7fnR9q8knOqROoHM4

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News