BEAUTY· 1 min citire

Cosmetice halal pentru musulmance

musulmancele_au_acum_produse_cosmetice_halal_bf822fa

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 23 iul. 2010, 17:10

Musulmancele din Marea Britanie se pot bucura de acum nu doar de produse alimentare halal, dar și de produse cosmetice halal. Pentru musulmani halal înseamnă, practic, tot ce este permis de legea islamică și interzice consumul de carne de porc, de sânge sau alcool. Produsele interzise poartă numele generic de haram.

Unei femei de afaceri din Regatul Unit i-a venit ideea de a crea o serie de produse cosmetice care să fie fabricate doar din materie halal, adică extracte de plante și minerale în loc de alcool sau componente de origine animală. Linia include rujuri, rimeluri sau blush. Produsele au fost lansate sub numele de Samina Pure Make-Up, iar creatoarea liniei a declarat că avea nevoie de farduri halal pentru a nu se simți vinovată că se roagă machiată sau să fie nevoită să se demachieze înainte de fiecare rugăciune.

Creatoarea a povestit că s-a apucat să studieze componența produselor de machiat și a constatat că multe elemente erau haram, fapt care a făcut-o să se simtă vinovată. Apoi și-a dat seama că multe dintre prietenele ei musulmance aveau aceleași frustrări și astfel a început să producă seria de machiaje halal.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News