FASHION· 1 min citire

Tendințe în modă pentru sezonul primăvară-vară 2009

tendin__e___n_mod___pentru_sezonul_prim__var___var___2009_3edd677

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 22 sept. 2008, 16:57

Materiale fine, linii bine definite, dungi și ștrasuri sunt câteva din tendințele în modă pentru primăvară/vară 2009. Acestea au fost și coordonatele colecției Emporio Armani prezentată duminică seară la Săptămâna Modei de la Milano.

Colecțiile primăvară/vară 2009, prezentate de case de modă renumite, pun accent pe romantism și feminitate. Culori vesele, pasteluri, gri și nuanțe tari, imprimeuri haioase, buline și dungi, dantele sau materiale naturale combinate cu accesorii de lux, acestea sunt câteva din tendințele propuse de creatori. Un look original poate fi asigurat purtând o curea lată, cu o cataramă din cupru sau aur, combinând culori și forme.

Siluetele sunt ultra feminine și desenează o divă urbană glamour sau o femeie romantică, chic care se inspiră din moda anilor `40. Nota retro este dată de dantele și rochiile vaporoase de seară, realizate din organza sau muselină. Pentru un plus de feminitate, designerii recomandă corsetele și sutienele anilor ’40, cu o cupă geometrică și matlasată.

Un must-have al sezonului sunt pantofii cu talpă groasă și tocurile înalte. Rochiile de seară sunt completate de genți discrete, iar pentru zi se poartă gențile foarte mari, colorate și, mai ales, încăpătoare.


Citește întregul articol pe Realitatea.net

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News