Lifestyle· 1 min citire

Conrad Murray era beat când i-a administrat lui Michael ultimele calmante

conrad_murray_era_beat_c__nd_i_a_administrat_lui_michael_ultimele_calmante_9b766a8

Tabu
Scris de Tabu Publicat: 23 iun. 2010, 12:10

Cu doar câteva zile înainte de comemorarea unui an de la moartea lui Michael Jackson, detalii incendiare despre ultimele ore ale megastarului au ieșit la iveală. Într-un document editat de avocatul lui Joe Jackson, Brian Oxman, se specifică faptul că doctorul Conrad Murray era sub influența alcoolului atunci când i-a administrat lui Michael ultima doză de calmante.

Detaliile nu se opresc aici. Murray băuse într-un club de striptease, Sam's Hofbrau, iar apoi s-a dus beat la reședința lui Michael unde acesta era într-o stare deplorabilă. Oxman mai scoate la iveală faptul că doctorul ignorase toate simptomele lui Michael care sugerau că artistul suferea de anemie, afecțiuni grave ale plămânilor și inflamație cerebrală. "Michael era confuz, se speria ușor, avea amnezii, era dezorientat, nu avea poftă de mâncare, nu avea energie și tremura deși era cald", se specifică în document.

Joe Jackson intenționează acum să-l dea în judecată pe Murray pe marginea acestor dezvăluiri. Doctorul neagă toate aceste acuzații.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News