Monden· 2 min citire

Șoc pentru Nick Rădoi. Iubita sa, Mădălina Apostol, s-a sinucis

Nick Rădoi și Mădălina Apostol

Nick Rădoi și Mădălina Apostol

Tabu
Scris deTabu
Publicat13 sept. 2026, 16:17
SursăRealitatea PLUS

Momente dramatice pentru milionarul Nick Rădoi. Iubita sa, Mădălina Apostol, și-a pus capăt zilelor după ce ar fi primit un diagnostic crunt. În ultima perioadă, femeia de 41 de ani se retrăsese din mediul online și își ținea viața personală departe de ochii curioșilor. Tânăra a lăsat în urmă trei copii, doi băieți și o fată, iar Nick Rădoi nu își poate reveni din șoc. Atenție, urmează informații cu un puternic impact emoțional, care pot afecta în special minorii.

Cu mai puțin de 12 ore înainte de moarte, Mădălina Apostol a făcut ultima sa postare pe rețelele sociale. Ea a redistribuit o fotografie veche de zece ani, în care apăreau cei doi băieți ai săi în prima zi de școală, dar și o imagine cu fiica sa, publicată în urmă cu șapte ani. Milionarul Nick Rădoi e devastat în urma tragediei. „E adevărat că s-a sinucis. Ea era bolnavă!”, a declarat Nick Rădoi.

De-a lungul anilor, Mădălina Apostol a fost în atenția presei, mai ales din cauza relației tumultuoase cu Nick Rădoi, marcată de mai multe despărțiri și împăcări. În urmă cu cinci ani, aceasta declara că, la începutul relației, milionarul ar fi angajat mai mulți detectivi pentru a o urmări și că a fost nevoie de timp până când lucrurile dintre ei s-au calmat.

Diagnosticul care l-a devastat pe milionar

În vara anului 2023, Nick Rădoi a fost diagnosticat cu cancer de colon. Milionarul a făcut mai multe mărturii despre lupta cu boala nemiloasă.

”Dacă nu ai bani nu rezolvi această boală. Costă mult, fenomenal de mult. Realitatea este că boala asta nu ne va părăsi. Totul în America este fenomenal de scump. Am trecut prin atâta stres ca să pot să reușesc”, spunea Nick Rădoi în 2 septembrie 2026

În urmă cu ceva timp, Nick Rădoi vorbea despre schimbările din viața iubitei sale și despre alegerea lor de a trăi discret. Cei doi s-au retras din atenția publică și locuiau în Huntington Beach, Los Angeles.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Tabu și pe Google News

Mai multe știri din Monden