Smiley și Oscar se întâlnesc pe 24 septembrie, la Romexpo, într-un duel muzical care pune față în față două generații și două stiluri diferite. Noua ediție Red Bull SoundClash promite patru runde de confruntare artistică, două scene și un singur criteriu de departajare: reacția publicului.
Show-ul va fi prezentat de Shurubel, în timp ce la pupitrul de DJ se va afla Albwho. Artiștii vor trebui să își adapteze repertoriul, să reinterpreteze piese cunoscute și să își surprindă adversarul de la o rundă la alta.
Două generații, două universuri muzicale
Smiley și Oscar reprezintă două momente distincte din evoluția muzicii românești. Smiley cânta deja alături de Simplu în 2002, în perioada în care MTV România își începea activitatea, și vine la SoundClash după mai bine de două decenii de hituri care au traversat generații.
Oscar s-a afirmat într-o industrie transformată de streaming și de ascensiunea noii generații de artiști rap. Cu piese precum „Fantasy” și „Răgușit”, dar și cu colaborări precum „Antetokounmpo” și „Ok Okay”, realizate împreună cu Ian, artistul și-a construit un public loial și o identitate muzicală proprie.
Diferența de vârstă dintre cei doi este de aproape 20 de ani, însă formatul Red Bull SoundClash îi aduce pe aceeași scenă, într-o competiție în care creativitatea și reacția publicului contează cel mai mult.
Smiley: „Hiturile sunt doar punctul de plecare”
Cu o carieră care include perioadele Simplu și o amplă activitate solo, Smiley este unul dintre artiștii consacrați ai pop-ului românesc. Muzica sa a trecut prin influențe R&B, dance, funk, soul, electro-pop, pop-rock, hip-hop și urban.
Artist, compozitor și producător, Smiley este și fondatorul HaHaHa Production și face parte, încă de la început, din proiecte TV precum „Românii au talent” și „Vocea României”.
La SoundClash, însă, piesele sale cunoscute reprezintă doar materialul de bază pentru noi reinterpretări.
„Repetăm, reedităm, rescriem și lucrăm la fiecare moment cu minuțiozitate. Îmi plac mult proiectele în care revizitez piese mai vechi sau ascult muzica altor artiști și mă gândesc cum aș putea să o fac într-un alt stil”, spune Smiley.
Artistul consideră evenimentul o provocare creativă, în care publicul poate descoperi într-o formă nouă piese pe care le cunoaște deja.
Oscar vine cu energia noului val
Oscar a început să scrie și să cânte rap de la o vârstă fragedă, iar primele apariții pe scene și în emisiuni TV au avut loc încă din copilărie. Ulterior, artistul și-a construit treptat cariera în zona rap și urban.
Albumele „Apă” și „Înapoi la viață”, alături de piesele și colaborările care l-au consacrat, i-au consolidat poziția în noul val al muzicii românești.
Oscar spune că îl admiră pe Smiley încă din copilărie și vede confruntarea drept o întâlnire între generații și stiluri.
„Pentru mine, Red Bull SoundClash este o provocare și poate o mică bătălie între generații și stiluri muzicale”, spune Oscar.
Patru runde și reguli care se schimbă permanent
Formatul Red Bull SoundClash îi obligă pe cei doi artiști să iasă din zona de confort. În fiecare rundă, regulile se schimbă, iar publicul decide prin intensitatea aplauzelor.
The Warm Up deschide show-ul, cu cei doi artiști care își prezintă propriile piese și își încălzesc taberele.
Runda 1 – The Cover: fiecare concurent preia un hit și îl reconstruiește în propriul stil.
Runda 2 – The Takeover: un artist începe o piesă, iar celălalt o preia de pe scena opusă și o transformă în propriul univers muzical. Rolurile se schimbă pe parcursul a patru piese.
Runda 3 – The Clash: cei doi reinterpretează propriile piese în stiluri muzicale diferite de cele originale.
Runda 4 – The Wildcard: fiecare artist își scoate ultimul as din mânecă și aduce în ring invitați-surpriză.
La finalul fiecărei runde, aplauzele publicului sunt măsurate cu un decibelmetru, iar reacția celor prezenți poate înclina balanța în favoarea unuia dintre artiști.
20 de ani de Red Bull SoundClash
Formatul Red Bull SoundClash a debutat în Olanda, în 2006, și a ajuns ulterior pe cinci continente, fiind scena a peste 100 de confruntări muzicale.
În România, prima ediție a avut loc în 2017, când CTC a câștigat confruntarea cu Carla's Dreams. Un an mai târziu, Grasu XXL s-a impus în fața Loredanei.
În 2019, Vița de Vie și Subcarpați au încheiat confruntarea la egalitate, un rezultat considerat o premieră în istoria globală a formatului. În 2022, Spike a câștigat duelul cu Irina Rimes, iar în 2023 VAMA s-a impus în fața lui Killa Fonic la o diferență extrem de mică: 397,6 la 397,5.
În 2024, Connect-R a câștigat confruntarea cu Șuie Paparude, iar ediția din 2025 i-a adus victoria lui Puya în fața lui Theo Rose, în cadrul unui show urmărit de 10.000 de spectatori la Romexpo.
Biletele pentru confruntarea Smiley – Oscar
Red Bull SoundClash revine, astfel, la Romexpo, pe 24 septembrie, cu un duel între unul dintre cei mai cunoscuți artiști pop din România și unul dintre reprezentanții noului val rap.
Biletele Early Bird sunt disponibile pe redbull.ro/soundclash. Acolo pot fi urmărite și informațiile despre eveniment și noutățile legate de confruntarea dintre Smiley și Oscar.