Home > Lifestyle > Stiri > Story: A doua inimă

Story: A doua inimă

În Cenade, județul Alba, – comuna unde s-a născut Agârbiceanu – șiruri de case pitice și posomorâte mărginesc drumul cu praf și pietriș. Locuitorii care n-au treabă privesc lung de lângă gardurile sărăcăcioase. Toți știu să arate spre gospodăria familiei Făgețan, pentru că toți știu ce a pățit mezinul acesteia în ultimul an.

Într-o sâmbătă din octombrie anul trecut, Florin Făgețan s-a simțit rău. Ziua începuse la cules de porumb, continuase cu un duș, iar pe seară îl dureau deja atât de tare pieptul, brațele, picioarele, încât Ioan, tatăl lui, l-a dus la spitalul cel mai apropiat, din Blaj.

Ce a urmat – un drum cu salvarea de la Blaj la Alba Iulia, unde Florin a făcut un stop cardio-respirator, detubarea de luni, un drum cu elicopterul și internarea de marți la Clinica de Chirurgie Cardiovasculară Târgu-Mureș – a fost consecința unui diagnostic venit din senin. La 23 de ani, Florin avea cardiomiopatie dilatativă – inima lui funcționa la o capacitate de 30 la sută, pentru că era atât de mărită încât medicul de gardă din Blaj a exclamat: „Copilul ăsta are o inimă de cal.”

Lui Florin i-a plăcut mereu să-și facă de lucru cu câte ceva. Pe la 9-10 ani, avea o coasă mică, pricăjită și se ducea cu tatăl lui, la câmp, să învețe s-o mânuiască. A ajutat mereu și prin casă: când nu repara ceva, avea grijă de nepoți sau făcea ordine la Anca Bîrsan, sora lui care stă la doi pași de casa părintească. În 2005, după școala profesională, a plecat la Sibiu, unde mai are o soră și unde se duc mulți tineri din Cenade în căutare de muncă. În comună nu e nimic de făcut, iar naveta zilnică la Blaj ar fi costat prea mult. A lucrat la firme de termopane și, chiar dacă nu e nici foarte înalt, nici foarte solid, căra uși de unul singur până la etajul patru. Nu bea, nu fuma, nu fusese niciodată bolnav. Numai cu ceva timp înainte de aflarea diagnosticului nu prea se mai descurca și se lăsa ajutat de un coleg.

Cauza bolii nu se putea stabili sigur, dar totul părea a fi consecința unei răceli netratate la plămâni din prima parte a lui 2008. Medicii au spus că singura șansă de prelungire a vieții lui Florin e un transplant de inimă. Trebuia să aștepte un donator – o săptămână, o lună, un an. Nici nu se mai punea problema să se întoarcă la muncă. Totul se complicase. Ambii părinți sunt șomeri – Anuța a lucrat 14 ani la azilul de bătrâni, iar Ioan, la gaze. I-au ajutat cum au putut oameni din comună, din satele vecine, din Blaj, dar și dintr-o localitate franceză înfrățită cu Cenade.

În noiembrie, lui Florin i s-a implantat un defibrilator al cărui rol e să dea șocuri dacă inima se oprește. Era o soluție provizorie care să-l ajute să treacă prin perioada de așteptare. Dar inima nu era singura scoasă din ritmul firesc.

Înainte de Crăciun, Florin a făcut o aprindere la plămâni și s-a internat. Au urmat două luni de liniște acasă, după care problema a tot revenit. În martie, s-a dus la Mureș pentru un tratament la plămânul stâng. Într-o zi asistentele i-au spus că-i aduc în salon un alt CMD (prescurtarea pentru diagnosticul lui). Vlad Nedelea avea 17 ani și îi trebuia cât mai repede un transplant. Amândoi erau prioritate absolută pentru operație, dar în spital nu se mai făcuse nici un transplant din septembrie, pentru că nu se găsiseră donatori compatibili. (În ultimii zece ani, în clinica din Târgu-Mureș s-au făcut în medie trei operații pe an.)

Cei doi băieți s-au împrietenit repede, cum e la spital când pacienții își îmblânzesc reciproc temerile. Câteva zile mai târziu Florin s-a externat, pentru că se simțea suficient de bine încât să stea acasă.

În ultima săptămână din mai Florin a trebuit să meargă la spital la Alba, din cauza insuficienței respiratorii. Până și să mănânce îl obosea: doi, trei dumicați îi erau de-ajuns. Noaptea, Ioan și Anuța se plimbau de colo-colo, nemaiștiind ce să facă, iar din camera lui nu se auzea decât cum aspira zgomotos aer cu gura. Nu mai avea răbdare. Era nervos, le zicea că-și face operație cu mâna lui, dacă medicii nu-i fac. Își îmboldea surorile să caute pe Internet, poate găsesc donatori în afară. Cardiologul lui de la Mureș le spunea că nu mai poate fi ajutat cu medicamente. Trebuia să aștepte. Anuța îl îndemna să aibă răbdare și să se roage la Dumnezeu.

Pe 30 mai Ioan Făgețan a tăiat un vițel, iar pe 31 a strâns toată familia în curtea casei, la un grătar. Lui Florin i-au gătit creier și nu le-a venit să creadă când au văzut că a mâncat cu poftă. Spre seară, a sunat telefonul cu vești de la Târgu-Mureș. Aveau un donator cu grupă de sânge 01 pozitiv. Apăruse o inimă perfect compatibilă, a unei femei de 42 de ani de lângă Oradea. Muncea în Austria și, după un accident cu bicicleta, intrase în moarte cerebrală. Soțul ei ceruse ca organele să-i fie prelevate în România.

„Am venit la el de i-am spus, o rămas stană de piatră”, spune Anuța. „Nu mai știa de el. Nu zicea nimica. Nici nu se putu îmbrăca. Anca l-o îmbrăcat.” Anca și soțul ei l-au dus la Mureș și au făcut glume tot drumul, ca să-l distragă.

Dar chirurgii încă nu știau pe care băiat îl vor opera. Vlad avea altă grupă de sânge decât a donatoarei, dar teoretic ar fi tolerat inima. (Compatibilitatea grupelor de sânge este primul criteriu de transplant, pentru că micșorează riscul de respingere. Al doilea e un test de compatibilitate directă între sângele receptorului și noua inimă.) După lungi deliberări, au decis că ar fi mai sigur ca Florin să primească inima.

Luni, pe 1 iunie, Florin a intrat în operație. Transplantul efectuat de echipa Profesorului Radu Deac, fondatorul clinicii mureșene, a durat cam patru ore. Cum i-au pus inima, a și pornit. A doua zi, Florin a cerut să se ridice din pat, spunând că el nu urinează culcat. Cu noua inimă, i-a revenit și pofta de mâncare. Odată, când nimeni de acasă nu i-a adus pachet, Florin a sunat și a zis că el pleacă din spital dacă nu vine cineva a doua zi. Nu-i plăcea supa chioară de spital.

De când s-a întors acasă pe 29 iunie, Florin ia zilnic imunopresoare, fără de care organismul ar respinge inima. Dimineața și seara face plimbări de câte trei kilometri cu tatăl lui în afara satului. Anuța stă cu el, pentru că regulile de după transplant sunt clare: să evite contactul cu prea mulți oameni, lenjeria de corp să fie schimbată dimineața și seara, cea de pat, la două zile, hainele mereu călcate, vasele fierte, camerele aerisite, aspirate tot timpul. Pentru că nu au baie în casă, mama îi aduce vana în cameră, sau Florin face duș la sora lui. (Înainte de boala lui Florin, părinții intenționau să construiască o baie cu banii pe care Ioan i-a primit când a fost trecut în șomaj).

Neavând voie să facă efort, Florin se plictisește, dar a început treptat să lucreze cu mâinile, fie că-i repară nepotului de 9 ani o pană la bicicletă, sau că spală și taie roșii pentru bulion. Familia crede că n-ar fi rău ca mai încolo să se înscrie la seral, la liceul agricol din Blaj. Ca să-și ocupe timpul și poate, într-o zi, să-și găsească de muncă.

În iulie, Anca a găsit un mesaj pe site-ul unui ziar local de la una dintre cele cinci fiice ale donatoarei. Spunea că vrea să audă inima mamei ei bătând în pieptul lui Florin. Anca i-a scris și apoi a sunat-o. De atunci vorbesc săptămânal la telefon, uneori câte 45 de minute. Fata a cerut să vorbească și cu Florin, dar el are emoții și nici nu știe ce să zică. Anca i-a trimis o poză cu el și se tot gândește oare ce aduce nou într-un om o inimă care nu-i a lui.

L-a și întrebat pe Florin: nu simte că-i place altceva? Donatoarea iubea florile. Nu-i plac și lui florile? Dar îi plăceau și înainte. Nu ar vrea să se dea pe bicicletă? Eh, acuma, ce vrea și ea, să se suie pe bicicletă? „Asta e minune mare.”, spune Anca. „Să ia inima de la unul, să pună la altul și să meargă.”


1 Response

  1. florin

    ati venit atuncea la mn si am stat de vb cu tipa care a fost si voi scrieti numai aberatii si despre mn si despre sat ce garduri rele o vazut vam ajutat de vati vandut revista si nici un multumesc nu miati zis nu aveti pic de rusine

Comenteaza acest articol

Story: A doua inimă

by admin   6 min
1