Tabu
BEAUTYWhat's hot

Studiu: 1 din 5 romani are varice

Dintre toate manifestarile Bolii Venoase Cronice, prezenta varicelor este cea mai frecventa (conform studiului VeinCONSULT aproape 1,8 milioane de romani au varice), dar cauza exacta a aparitiei lor ramane inca necunoscuta.

Cauze
In principal este vorba despre afectarea peretelui venos sau afectarea valvelor venoase, fiind implicati factori genetici, dar si factori de risc bine identificati, dupa cum este precizat pe sanatatepascupas.ro (site cu informatii doar despre boala venoasa cronica):

• Factori genetici:
– Se regasesc antecedente familiale la 80% dintre subiecti
– Riscul relativ este de 2 daca unul dintre parinti prezinta varice si de 3.1 daca ambii parinti au varice
• Ortostatismul prelungit: profesii cu risc (chelneri, coafeze, vanzatoare etc.)
• Sedentarismul
• Greutate peste media normala
• Localizarea geografica: prevalenta mai crescuta in Occident decat in Africa, Asia sau Oceania
• Imbracamintea stramta
• Sarcinile repetate (acest factor de risc creste cu numarul de sarcini duse la termen)
• Constipatia cronica
• Anomaliile boltei plantare (picior plat sau supracurbarea boltei plantare).

Cu toate ca, dupa cum se poate constata, bolile venoase sunt printre cele mai raspandite afectiuni de pe glob, ele sunt in mod frecvent neglijate si subestimate, iar aceeasi situatie ingrijoratoare este intalnita si pe teritoriul Romaniei.

Tratamentul sau preventia venelor varicoase
Multe persoane care sufera de varice sunt reticente in ceea ce priveste posibilitatea unei interventii chirurgicale, pentru ca, singura, fara alte mijloace terapeutice asociate, aceasta metoda nu ofera siguranta unei proceduri medicale prin care varicele sa dispara complet si sa nu mai apara peste un anumit timp.

Bineinteles ca este intotdeauna de preferat prevenirea aparitiei varicelor prin stimularea circulatiei venoase cu ajutorul unei alimentatii echilibrate si sanatoase, bazate pe cantitati mari de fibre si antioxidanti naturali, care impreuna cu exercitiile fizice practicate in mod regulat ajuta la protejarea si mentinerea elasticitatii venelor. Pe de alta parte, alimente precum lactatele, zaharul si alcoolul trebuie evitate pentru ca pot duce la dilatarea vaselor de sange si favorizarea aparitiei varicelor.

Aparitia varicelor

Foto: Shutterstock

ARTICOLE SIMILARE

ANDRA e insarcinata cu al doilea copil

Meghan Markle a avut o manichiură de nuntă în nuanțe naturale

Andreea Damian

Xonia dezvaluie secretul tenului ei impecabil

Idei pentru un machiaj de vara: BOHO CHIC MAKE-UP

realitatea

Top 10 mâncăruri afrodisiace

realitatea

Vama, Voltaj, Vunk si Carla’s Dream urca pe scena RMA pe 14 septembrie!

Scrie un comentariu