Tabu
HEALTHSlider

Super-bacteria rezistentă la antibiotice, descoperită în Arctic – poate ucide milioane de oameni

Super-bacteria venită din India, rezistentă la orice antibiotic, a fost descoperită în Oceanul Arctic. Oamenii de știință au identificat 131 de gene de rezistență la antibiotice, una dintre ele fiind descoperită pentru prima oară la un pacient din New Delhi, în 2008. Genele au fost descoperite în probe de sol din Kongsfjorden, Svalbard (teritoriu insular din Oceanul Arctic), potrivit studiului publicat luni în revista Environment International.

„Singurul mod în care aceste gene ar fi putut ajunge acolo este fie ca urmare a migrației animalelor fie din cauza celor care călătoresc”, a declarat cercetătorul David Graham, profesor de inginerie a ecosistemelor de la Newcastle University din Marea Britanie.

Aproximativ 700.000 de persoane mor în fiecare an din cauza rezistenței la antibiotice și se estimează că până în 2050 această rezistență ar putea provoca mai multe decese decât cancerul – circa 10 milioane de oameni pe an, potrivit CNN. Nu numai bacteriile pot fi rezistente la medicamentele utilizate pentru combaterea infecțiilor, ci și alți microbi, cum ar fi paraziții, virușii și ciupercile.

Specialiştii estimează că circa 70% din bacteriile care produc infecţii manifestă deja rezistenţă la cel puţin un antibiotic folosit în mod obişnuit în tratamentul acestora. Din acest motiv, evoluţia superbacteriilor rezistente la unul sau mai multe medicamente, reprezintă una dintre cele mai mai ameninţări în domeniul sănătăţii la ora actuală. Super-bacteriile rezistente la medicamente reprezintă o amenințare la fel de mare pentru lume ca schimbările climatice, terorismul sau războaiele.

Graham și echipa sa de experți sunt de acord cu strategiile globale de combatere a rezistenței la antibiotice care au ca scop minimizarea consumului de medicamente. Dar ei cred că „doar reducerea consumului de antibiotice nu va rezolva problema”. Noua descoperire „sugerează că modurile prin care se răspândește această super-bacterie rezistentă la toate antibioticele pot fi strâns legate de mediu.

În 2013, echipa a colectat 40 de probe de sol din opt locații din Svalbard de-a lungul regiunii Kongsfjorden – o insulă îndepărtată din Arctic, unde nu există agricultură sau industrie, dar cu o mică așezare umană și o faună sălbatică. Bazele de testare au inclus tipuri de sol găsite în locuri cum ar fi tundra, regiuni cu climat rece și arbuști și deșert polar, caracterizat prin câmpii întinse care pot include dune de zăpadă și aisberguri. Apoi au extras ADN-ul din probe și l-au supus unor teste.

Toate probele de sol conțineau genele de rezistență la antibiotice, în total 131, potrivit raportului. Dar un set de gene, blaNDM-1, conferă rezistență la medicamente multiple, inclusiv la cele care tratează infecțiile severe. Genele blaNDM-1 au fost descoperite pentru prima dată la un pacient din India în 2008, iar în 2010 au fost găsite și în apele de suprafață din Delhi.

Dar nivelurile genelor observate nu reprezintă o amenințare pentru sănătate în regiunea studiată, scriu autorii. Arată însă cât de repede se poate răspândi bacteria rezistentă la toate antibioticele în lume. „La mai puțin de trei ani de la prima descoperire a genelor blaNDM-1 în apele de suprafață din India iată că le descoperim și la mii de kilometri depărtare, într-o zonă în care omul nu a avut o influență semnificativă” a spus David Graham.

 

ARTICOLE SIMILARE

Filme despre sport pe care le poți viziona din tribuna propriei locuințe

Andreea Damian

Livia a dat lovitura după despărțirea de Cătălin Bordea. Din ce a făcut banii pentru bolidul de 100.000 de euro

Andreea Damian

Cum să adopți tendința anilor șaptezeci fără să pari demodată

Andreea Damian

Helen Mirren, confundată cu iubita lui Keanu Reeves. Reacția ei e adorabilă

Andreea Damian

Când își lansează Meghan Markle propriul podcast pe platforma Spotify

Andreea Damian

Personajul feminin central din The Irishman spune doar 6 cuvinte în tot filmul de 3 ore și jumătate

Andreea Damian

Scrie un comentariu