Tabu
BEAUTY

Supermodelele Victoria’s Secret își dezvăluie secretele de frumusețe

Sunt frumoase, arată super bine și sunt invidiate de femei din întreaga lume. Celebritatea de care se bucură „îngerașii” Victoria’s Secret vine însă la pachet cu multe sacrificii. Se pune foarte mult accent pe aspectul lor fizic, de aceea supermodelele păstrează un ritual riguros de înfrumusețare de care nu se abat nici în ruptul capului.

De la Naomi Campbell și tratamentele ei antiîmbătrânire până la Gigi Hadid și masca antiacneică, toate modelele ne oferă câte ceva de învățat. Piele fină, make-up perfect, păr strălucitor, sunt doar câteva din atuurile cu care se laudă majoritatea.

Fostul îngeraș Miranda Kerr a găsit modalitatea perfectă pentru a se detoxifia. Secretul ei? Consumă fructul Noni, care crește în copacul Morinda, originar în Asia și Australia. Beneficiile acestui fruct bogat în fibre și carbohidrați sunt numeroase, printre care prevenirea şi tratarea unor afecţiuni precum diabetul, hipertensiunea şi chiar cancerul. Pulpa fructului nu are grăsimi și este utilizată pentru prepararea sucului de noni în care se regăsesc cantități majore de vitamina C, A, niacină și fier. Vedeta australiană consumă suc de noni de 12 ani. „Are 177 de vitamine și minerale și este un antioxidant puternic. Este minunat pentru uzul extern. Când am avut o arsură solară sau un coș, m-am tamponat pe piele cu suc de noni”, a mărturisit Miranda Kerr.

Angel Hunt susține că secretul frumuseții este este apa. Consumă de asemenea mult suc de fructe. De aceea pielea ei arată atât de bine. Fotomodelul susține că hidratarea corespunzătoare este secretul unei frumuseți garantate. Vitaminele și mineralele și le procură din fructe.

Rosie Huntington-Whiteley a declarat pentru Vogue Australia că își întreține pielea cu scrub de cafea pe tot corpul, inclusiv pe față.

Naomi Campbell este un etalon de frumusețe. În vârstă de 47 de ani, supermodelul britanic susține că frumusețea ei vine din interior. O alimentație sănătoasă și multă bandă în sala de fitness sunt secretele ei.

Fotomodelul brazilian Giselle Bundchen a renunțat definitiv la periajul părului. Pentru a-l menține sănătos, folosește balsamul de păr și degetele pentru descurcare. Bündchen a mărturisit că ea și soțul ei, Tom Brady, împart cremele, șamponul, gelul de duș și pasta de dinți.

Când vine vorba despre ritualul ei de înfrumusețare, Gigi Hadid are un motto: „Less is more!”. Modelul are o piele fină grație scrubul de caise, care îi pune sângele în circulație. Pentru tratarea acneei, ea folosește un truc din vecini: pasta de dinți.

Nu este un secret faptul că Adriana Lima este adepta sportului. După o zi grea, ea recomandă curățarea pielii cu apă de cocos rece. Aceasta conține o substanță cu efect de antiîmbătrânire, ce acționează asupra țesuturilor și celulelor. În plus, îți hrănește și hidratează pielea, pe care o menține elastică și fină.

 

 

ARTICOLE SIMILARE

Cura de detoxifiere a Giuliei

Secretul de frumusețe al Giuliei

Mariah Carey face baie în lapte. Ce beneficii aduce acest ritual folosit și de Cleopatra

Andreea Damian

Secretul tenului Nicoletei Luciu! Uite ce-si injecteaza sub piele

Împrospătează-ți tenul cu brumizatorul Evian!

realitatea

Îngrijirea tenului primăvara. Exfolierea cu ingrediente pe care le ai la îndemână

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu