Home > andrei serban

Andrei Şerban ia sub aripă teatrul independent

Andrei Şerban nu e doar un fabulos regizor de teatru şi operă şi un generos pedagog, ci şi un patron al artelor. De aceea, cel mai titrat artist român a devenit, din acest an, preşedinte onorific al primului festival de teatru independent din Bucureşti, Undercloud, aflat în prezent la a cincea ediţie. Festivalul acestui an are ca prime obiective renunţarea la elemente exterioare: decorul şi recuzita excesivă şi găsirea soluţiilor actoricesc-regizorale ingenioase care să faciliteze comunicarea simplă şi nealterată a emoţiei - atu incontestabil al performance-urilor live. "Festivalul e inspirat

Andrei Serban: Nu stricati marijuana pe mine!

TABU: La ce vârstă aţi vizionat prima piesă de teatru? Şi ce sentimente v-a stârnit – tradiţionala „dragoste la prima vedere”, „am ştiut din clipa aia că mi-am găsit menirea”, sau dimpotrivă, v-a plictisit teribil şi abia aţi aşteptat să plecaţi, ca orice copilaş dus cu sila la teatru? ANDREI ŞERBAN: Nu mai ştiu ce piesă era, dar eram fascinat. Era pe vremea când teatrul încă avea cortină. Mă uitam la cortina teatrului şi îmi puneam încântat întrebarea „Ce e dincolo? Ce e de partea cealaltă a cortinei?” De fiecare dată, mă aşteptam să se prezinte o lume magică,

Regii mor în picioare

Când Andrei Åžerban montează „Lear“ la București, lumea teatrului forfotește. Când o face contra cronometru, cu două distribuții feminine diferite, schimbând până în ultimul moment, forfotul devine vuiet, iar cele două premiere capătă o încărcătură explozivă. Aceasta este povestea lor.

Despre Regele Lear de la Bulandra, cum nu veti citi in niciun ziar

e evenimentul cultural al momentului, nu doar pentru ca se apropie vacanta si sunt foarte putine reprezentatii de orice fel in bucuresti, ci mai ales pentru ca e un proiect extrem de riscant. regele lear interpretat numai de femei la teatrul bulandra in regia lui andrei serban. cum ziarele au inceput deja sa publice cronici ale acestei piese, dupa repetitiile cu public, iata acum citeva detalii inedite de culise, de la ultimele repetitii, dar si de la repetitii trecute.