Home > castelul mikes

Un cuib de nobili

Am trecut de orașul Covasna și, lăsând pe partea dreaptă o rezervație de mesteceni, am ajuns în satul Zăbala, un sat unguresc străjuit deopotrivă de dealuri semețe și de o biserică fortificată. La un cot al drumului, o poartă de fier forjat ar putea trece cu ușurință neobservată dacă nu ai ști că în spatele ei se află un domeniu imens, parcul și castelul Contelui Mikes. Un loc desprins din poveștile cu prinți și crinoline, trăsuri și majordomi, pe care aparența de ruină îl face și mai fermecător.