Home > critica de film tabu

Larry Crowne Vs. Bad Teacher – Silicoanele nu aduc fericirea. Lipsa banilor însă…

Un aproape-batran proaspat somer necalificat, Larry Crowne/ Tom Hanks, isi schimba viata mergand la facultate. Acolo o intalneste pe doamna profesoara Julia Roberts, o plimba cu scooterul iar in intervalele ramase libere mai gateste, mai descopera esarfele vintage si freza sus-in fata-jos-pe-o-parte. Pe scurt devine un alt om. Pe criza calcand. O intre-doua-varste si pe-doua-foarte-lungi-picioare doamna profesoara, Elizabeth Halsey/ Cameron Diaz, lipsita de reale convingeri pedagogice dar altfel foarte tenace, alearga sustinut dupa barbati cu bani. Spala masini, triseaza la testele nationale,

Never Let Me Go – « …cum stateam acolo, uitandu-ma la acele gunoaie ciudate… »

Avem ghinionul de a merge la film intr-o tara in care totul are intarziere. Cannes 2011 ajunge la noi in 2012 toamna. Si asta pentru ca niste conationali au mai luat premii acolo si deci nu putem sa ignoram complet evenimentul. Altfel am face-o linistiti. Sala de cinematograf in care am vazut Never Let Me Go spunea clar mai multe lucruri. Intai, absenta publicului care sa inteleaga pelicula afirma imediat faptul ca acesta o vazuse deja de pe torrenti, satul sa astepte. Apoi, tinerimea isteric-infantila, care nu a incetat sa isi ocupe locurile pana pe la jumatatea filmului si sa raspunda la telefoanele
Sticky Post

X-Men: First Class – Oameni X, poveste cam zero. Invingator X.

Iesind de la noul X-Men si incercand sa imi aranjez ideile, m-am intrebat dupa un timp daca toate cronicile mele incep sa sune la fel sau daca blockbusterul american nu poate face abstractie de la setul de reguli al productiei de succes. Nu m-am hotarat inca, dar… Replicile bombastice («I can feel your agony!» tradus brutal «Iti pot simti agonia!» ori «Peace was never an option» autistic transpus in romana ca «Pacea nu a fost niciodata o optiune»), mise-en-scena care iti baga degetul in ochi pana la cot (personajele principale joaca sah pe treptele memorialului Lincoln, cu statuia de rigoare in
Sticky Post

Potiche/Nevasta la putere – O gură de aer amestecat cu fixativ

Doua cuvinte il caracterizeaza succint pe Francois Ozon, regizorul filmului Potiche : prolific si versatil. De aproape 23 de ani Ozon scrie si regizeaza cel putin un film pe an, suficient cat sa il faca invidios si pe Woody Allen. La nivel narativ, probabil si datorita varstei (44), francezul nu pare consumat/ blocat in comedii romantice tip carte postala, reusind sa alterneze drame psihologice (Sous le sable / probabil cel mai bun film al sau) cu comedii muzicale (8 femmes) ori productii inspirate de piese de teatru (Gouttes d’eau sur pierres brûlantes / dupa Rainer Werner Fassbinder). Din

Medianeras – Cum trece dragostea prin pereţi. În avanpremieră mondială.

« Argentinienii sunt italieni care vorbesc spaniola si se cred francezi. Intelegeti atunci de ce ma bucur sa prezint filmul in avanpremiera mondiala la Paris » . Astfel a inceput prezentarea filmului « Medianeras », chiar de catre regizorul acestuia, Gustavo Taretto, evident emotionat de sala ultraplina cu francezi proaspat complimentati si dornici sa vada filmul cu o saptamana inainte de lansarea sa in cinematografe. « Filmul s-ar fi terminat altfel daca m-as fi gandit ca la sfarsit nu va mai fi nimeni in sala. De asta acum o sa fac in asa fel incat finalul sa aiba un sens si voi ramane pana
Sticky Post

Cannes 2011 : The Tree Of Life – Filmul în care Dumnezeu s-a lasat convins să joace

In momentul cand pierzi pe cineva important, pe cineva care te defineste, care este parte din tine, intreaga lume este pusa sub semnul intrebarii. In cel mai mic amanunt. De la origini. De la un eventual Cel de sus, care, atunci cand ai rani, in loc sa le vindece, trimite muste, dupa cum spune unul din personajele ultimului film al lui Terrence Malick. Si atunci ea, lumea, trebuie distrusa si recreata. Pentru a putea continua sa traiesti. The Tree of Life este genul de opera in care lumea este facuta tandari, o pelicula pe care o singura vizionare nu o elucideaza. Este simplu de redus scenariul

Hereafter – Un film aproape omorât de propriu-i început

Clint Eastwood (81) este un regizor de moda veche, unul care stie ca primele zece minute ale unui film sunt esentiale. Din pacate, in cazul lui Hereafter, printr-o nepotrivire de timing, avantajul unui inceput care rupe gura targului s-a transformat intr-un enorm handicap. Avand ca tema moartea si relatia celor vii cu cei care nu mai sunt, filmul debuteaza cu o secventa soc, in care un tsunami loveste coastele Thailandei maturand tot, inclusiv pe unul din personajele principale – Marie /Cécile De France. Prevazut sa fie lansat in cinematografe in primavara lui 2011 ( 29 aprilie 2011 in Romania),

Norwegian Wood – Poetic. Până la refuz.

Ecranizare a romanului omonim al lui Haruki Murakami, filmul lui Tran Anh Hung pastreaza ideile importante ale cartii si presupune, pe langa numele implicate si greu de pronuntat/retinut, deja binecunoscuta poezie asiatica. La saptesprezece ani dupa debutul in lung metraj al regizorului francez de origine vietnameza – The Scent of Green Papaya, Camera d’Or, Cannes 1994 si nominalizare la Oscarul pentru cel mai bun film strain – Norwegian Wood confirma simtul estetic al lui Tan Anh Hung si ii ofera un spatiu de desfasurare deja incercat, cel al inocentei, iubirii, castigarii si pierderii acestei. Toru,

Paul – Filmul despre tatăl lor (al lui ET, Fox Mulder & co.)

Doi britanici tacaniti si dependenti de SF descind in Statele Unite. Pe langa participarea la conventia Comic Con - un must pentru impatimitii genului - Graeme Willy/ Simon Pegg (grafician debordand de imaginatie) si Clive Gollings / Nick Frost (scriitor publicat dar inca in devenire) mai intreprind si ceea ce se traduce probabil prin calatoria vietii lor – un mars solemn pe la toate locurile cu reputatie extraterestra. Totul merge aproape cum planuisera pana cand dau, cam din intamplare, peste Paul, un ET 2011. Dupa marea intalnire filmul devine din comedie cu ciudati si road movie o pelicula

Your Highness – No magic, motherfucker!

Este induiosator sa vezi un adult realizandu-si un vis din copilarie. S-au facut multe filme si spoturi publicitare pe tema asta. Cand visul se rezuma, insa, la a o vedea pe Natalie Portman in fundul gol si a ii agata la gat un penis de cauciuc (si de minotaur), spre amuzamentul prietenilor tai sariti de 30 de ani, cu burta si gusa de bere, lucrurile se nuanteaza. Your Highness este o pelicula produsa, scrisa, jucata si, spre usurarea unor regizori autohtoni, neregizata de Danny McBride. Pornind de la ideea ca lucrurile, respectiv povestile, nu mai sunt ce au fost, Maria Ta preia ingredientele