Home > oscar (Page 4)

Şi, până la urmă, care era prima amintire frumoasă?

Vin de la vizionarea de presă a filmului La prima cosa bella (Prima amintire frumoasă), în regia lui Paulo Virzi, propunerea Italiei la Oscar, bombardată de premii Donatello. În timp ce sub ochii mei se desfăşura genericul de final, îmi puneam insistent întrebarea din titlu. Deşi filmul încercase să mă vrăjească timp de două ore cu arsenalul clasic al italienilor: cadre superbe şi meşteşugite, femei foarte frumoase, pendulare trecut-prezent într-o veselie, certuri şi sex. Oricât de neprietenoase cu userii ar fi filmele româneşti de azi, nu vei vedea vreunul cu, să zicem, Ana Ularu mamă tânără,

Apus de soare, English version: Notiţe despre The Iron Lady

În timp ce priveam filmul ăsta, care vorbea despre sărăcie extremă cauzată de politica de stânga şi apariţia miraculoasă a unui leader puternic, de dreapta, care să-şi asume responsabilitatea unor măsuri radicale, luată ferm şi fără concesii, am avut senzaţia aceea de copil care ascultă basme cu Ştefan cel Mare şi Sfânt. Adică, într-un prezent mizer, spunem poveşti care să sugereze nevoia noastră de a fi ridicaţi din mocirlă cu sceptrul falnic al unui lider înnăscut, apt să ia decizii în locul nostru şi nepurtător de pantaloni maro. Şi, da, mare parte din film este despre forţa persuasivă a lui

11 actori mari care nu au luat niciodata Oscarul

Leonardo Dicaprio. A fost nominalizat de doua ori pentru rolurile din "Blood Diamond" si "The Aviator". Johnny Depp. Chiar daca este una dintre legendele vii dela Hollywood care inca atrag milioane de spectatori in salile de cinema, Johnny nu ar eun Oscar. A fost nominalizat de trei ori pentru "Pirates of the Caribbean", "Sweeney Todd" si "Finding Neverland". Julianne Moore este una dintre cele mai talentate actrite ale generatiei sale, dar, cu taote astea, Academia Americana de Film nu a considerat ca ea ar merita un Oscar. Are, totusi, sanse mari sa castige la anul cu "Game Change"

TOP 10 Cele mai bune filme care au luat Oscarul pentru “Cel mai bun film străin”

10. Mar Adentro - Alejandro Amenabar/2004 Pornind de la un caz real și abordând problema delicată a eutanasierii, filmul lui Amenabar se pierde pe alocuri în poezie și patetism pentru a furniza, însă, cele mai convingătoare momente de zburat pe deasupra câmpiilor și pădurilor. Un bun reprezentant al filmelor preferate ale Academiei din ultimii ani. 09. Noapte Americană - François Truffaut/1973 Una din cele mai amuzante pelicule turnate vreodată despre cum e să faci un film – include o referință hilară la stilul italian/fellinian de a filma cu sunet ghid, doar
Sticky Post

TOP 10 actori sexy laureați cu Oscar!

Ca si cum talentul nu ar fi fost suficient, unii dintre actorii premiati cu Oscar de-a lungul istoriei sunt sau au fost adevarate sex simboluri. Sa ii cnostem pe cei mai sexy dintre acestia. 10. Heath Ledger este unul dintre puținii actori care au primit un Oscar postmortem. Anul trecut el a fost premiat pentru rolul din The Dark Knight din 2008. Despre felul în care arăta nu ar mai fi pra multe de spus. Atât femeile cât și unii bărbați au suspinat după el în Brokeback Mountain. În Dark Knight Heath nu mai arăta la fel de bine, dar asta doar pentru că purta

TOP 10 filme profitabile care au luat Oscarul pentru cel mai bun film!

10. În 1988 a plouat nu doar cu faimă și respect, dar și cu bani peste producătorii minunatului Rain Man. Povestea neobișnuită a celor doi frați neobișnuiți care trebuie să-și împartă o moștenire neobișnuită a avut încasări de aproape 413 milioane de dolari doar din vânzarea biletelor în cinematografe. Filmul lui Barry Levinson a luat 4 Oscaruri printre care cel pentru mai bun film al anului și pentru cel mai bun actor în rol principal, Dustin Hoffman. În plus a arătat tuturor că și Tom Cruise poate face un rol magistral. 09. Dances with

Câinele din “The Artist” a câştigat Zgarda de Aur

Câinele Uggie din filmul alb-negru şi mut "The Artist" este vedeta premiilor Zgarda de Aur. Micuţul terrier a câştigat premiul pentru cel mai bun câine dintr-un film. Astfel, Uggie s-a impus în faţa altor trei câini care au apărut în lungmetraje anul acesta, printre care Blackie din filmul Hugo şi Hummer din pelicula Young Adult. Uggie, care are în spate deja o lungă carieră în cinematografie şi televiziune, s-a pensionat după încheierea filmărilor pentru The Artist. Pelicula în care a apărut patrupedul îşi continuă totuşi marşul spre Oscaruri, unde este nominalizată al 10 categorii.

Sărbătoritul zilei de 29 noiembrie

Don Cheadle s-a născut pe 29 noiembrie 1964 în Kansas City Missouri. Mama lui era manager de bancă şi profesoară de psihologie, iar tatăl lui un psiholog extrem de apreciat. Familia lui s-a tot mutat de-a lungul vieţii, aşa că Don a făcut liceul în Denver, Colorado, iar facultatea la Institutul de Arte din California. Ca să fiu sincer, Don Cheadle este unul dintre actorii mei preferați pentru că poate să joace cam orice. Poate că nici nu ar fi fost atât de celebru în zilele noastre dacă nu ar fi fost descoperit de Steven Soderberg care l-a distribuit în "Out of Sight", "Traffic" şi "Ocean's

Trend alert: Ce rochii le recomandam vedetelor sa poarte la Oscar

Urmareste Oscarurile pe televizoarele Philips cu tehnologie Ambilight...

Televizoarele Philips cu tehnologie Ambilight sunt concepute pentru ca tu sa traiesti o adevarata experienta de vizionare cinematografica.
Tehnologia Ambilight creeaza un halou de lumina in jurul ecranului extinzand astfel lumina si atmosfera de pe ecran in afara acestuia, intr-un extraordinar caleidoscop de culori, proiectat in jurul televizorului, pe perete.

Astfel, ochii sunt mai putini solicitati, se mareste confortul vizual, oboseste mai putin creierul si creste nivelul de relaxare. Citeste aici mai multe despre aceasta tehnologie!