Home > pretty woman

Ca-n filme: PROSTITUATA romanca se marita la Paris!

Pretty Woman in varianta de Dambovita, cu extensie pe Sena! Când a pus piciorul pentru prima oară în România, cu siguranţă că francezului Henry, un ins în vârstă de 36 de ani, nu i-a trecut nici o clipă prin minte că va fi prins în mijlocul unor evenimente care-i vor schimba complet viaţa. Distracţia tarifată cu Cristina, o prostituată autohtonă, s-a transformat, pe nesimţite, într-o poveste de dragoste care pare să se îndrepte către o căsătorie ce va fi oficiată chiar în Paris, Oraşul Luminilor, la picioarele Turnului Eiffel. Drumurile făcute destul de des la apartamentul din Bucureşti în care

DE NECREZUT. Ce a spus Richard Gere despre filmul “Pretty Woman”

Richard Gere a cucerit milioane de fani din lumea intreaga cu rolul Edward Lewis din "Pretty Woman/Frumusica". Insa, intr-un interviu recent, acesta a declarat ca cel mai faimos film din cariera sa nu e decat o "comedie romantica stupida". Actorul de 62 de ani a declarat pentru revista australiana Woman's Day ca, mai mult, el crede ca personajul lui din film a ajutat la declansarea crizei economice mondiale. "Oamenii ma intreaba despre film, dar am uitat de el. A fost o comedie romantica stupida." Richard Gere a adaugat ca personajul pe care l-a jucat a creat o imagine buna rechinilor de pe

Sărbătoritul zilei de 31 august

Richard Gere, îl mai cheamă și Tiffany, dar sper că ăsta e un alt nume de familie, s-a născut pe 31 august 1949 în Philadelphia, Statele Unite ale Americii. Mama lui era casnică, iar tatăl agent de asigurări. Mai are trei surori și un frate. A ajuns la facultate datorită unei burse de gimnast, dar a studiat filosofia la care a renunțat după 2 ani. Şi-a început cariera actoricească în anii ’70, dar a cunoscut succesul abia în anii ’80 după ce a apărut în American Gigolo, filmul care l-a și consacrat ca sex simbol. În anii următori a jucat în filme care fac, chiar și în ziua de azi, furori printre