Home > proza

Simt enorm şi văd delicat

Încă de la intens lăudatul şi mult premiatul debut al lui Filip Florian, Degete mici, a fost evident faptul că s-a născut un nou mod de a spune poveşti. O naraţiune densă, îmbibată de plăcerea amănuntului, de muzicalitatea subtilă a prozei care se întinde pe pagini întregi, hrănind imaginaţia şi creând tablouri vaste, statice, întrerupte de pasaje bruşte de acţiune. Ultimul său roman, Toate bufniţele (Ed. Polirom, 2012) este o poveste despre miracolul prieteniei. A prieteniei neverosimile care se naşte între cei doi naratori ale căror voci, alternate, duc mai departe sarcina narării. Una, a

Oscilaţie pe buza morţii

Cele mai fascinante exerciţii de naraţiune la persoana I mi se par, de departe, cele în care autorul îşi asumă un personaj radical diferit. Lectura devine, pentru chiţibuşari, un prilej de a căuta cusătura cu aţă albă - ruptura de personaj. În Soni (ediţia a III-a revăzută, ed. Polirom, 2012), experimentul asumării de către autor a personajului - tânăra cu viaţă normală şi job normal, care află, pe neaşteptate, că e bolnavă de cancer - dă rezultate surprinzătoare. Personajul feminin este atât de închegat, de bine caracterizat, de uman, de mobilat pe interior pentru a depăşi limitele clişeului