Home > razvan mazilu

(VIDEO) “Ludic, lubric şi decadent”: Cabaret de Răzvan Mazilu

Ieri seară, pe 27 februarie, trupa Teatrului German de Stat din Timişoara şi Răzvan Mazilu au prezentat premiera unui spectacol care s-a lăsat cu zeci de minute de aplauze frenetice: musicalul Cabaret de Joe Masteroff, pe muzica lui John Kander şi versurile lui Fred Ebb. Prilej cu care am fost şi noi pe acolo şi am făcut ceea ce urmează să  vedeţi. Disclaimer: iniţial am vrut să refilmăm bâlbele de care abundă acest material. Dar martori ne sunt Dumnezeu şi vimeo că ştim să facem şi interviuri profesioniste, impecabile; şi pe de altă parte, nimic nu reflectă mai clar emoţia intensă, aproape

Jos textila, că vin facturile!

Cel puţin pe meleagurile mioritice, musicalul, ca gen, e underrated. Şi asta se întâmplă pentru că minţile obtuze încă nu pot pricepe că argoul şi profunzimea nu se anulează reciproc, ba, dimpotrivă, coabitează perfect şi, la nevoie, se şi completează. De aceea, mi-am dorit să văd producţia The Full Monty a Teatrului Naţional din Timişoara, în regia unui artist neabsolvent de regie, dar ale cărui montări vădesc o coerenţă a discursului regizoral care le lipseşte multor regizori români de teatru: Răzvan Mazilu. O producţie pe care snobii au caracterizat-o drept "facilă", "spectaculoasă" şi atât. Ca

Când Maia Morgenstern strălucea

Montarea piesei Când Isadora dansa, la Odeon, în regia lui Răzvan Mazilu, mi-a amintit de versiunea Horaţiu Mălăele a Revizorului lui Gogol. Nu pentru că povestea unei dansatoare îmbătrânite, la care lumea se uită nedumerită, întrebându-se sau amintindu-şi cum era „când dansa, ea, marea Isadora Duncan” ar avea vreo legătură cu aceea a micului oraş înecat în inerţie, cutremurat de apariţia revizorului. Ci pentru că regizorii interpreţi îşi regizează colegii aşa cum şi-ar fi dorit ei să fie regizaţi. Ca şi spectacolul sus-numit, Isadora lui Mazilu merge pe două axe: caracterizarea cât se poate