Tabu
CULTURESlider

„Tânăr şi neliniştit” a ajuns la episodul 12.000

CBS a transmis, marţi, episodul 12.000 al serialului „Tânăr şi neliniştit/ The Young and the Restless”, unul dintre cele mai lungi din istoria televiziunii americane. 

„Din 1973, „Tânăr şi neliniştit” face parte din viaţa de zi cu zi a milioane de americani. Marţi (…), ei vor vedea episodul 12.000”, a scris CBS, postul de televiziune care difuzează soap opera. 

Serialul este vizionat de milioane de persoane în mai multe ţări. 

Intriga se desfăşoară, de 47 de ani, în jurul familiilor din Genoa City, în statul Wisconsin. Cu o mulţime de nunţi, despărţiri, dispariţii şi reapariţii misterioase, mulţi actori fac parte din distribuţie de decenii. 

Pentru acest eveniment, în săptămâna „specială” postul CBS a pregătit „flash-back-uri cu unele dintre personajele îndrăgite de public”. Fanii vor putea să retrăiască „unele poveşti de dragoste din serial, precum cea a cuplului Victor şi Nikki Newman”. 

Serialul va continua sa fie filmat până în 2024, anunțase anterior CBS. Va marca astfel 50 de ani de la debut.

Istoria de 20 de ani a difuzărilor în România

Serialul „Tânăr şi neliniştit“ a fost difuzat pentru prima dată în România în anul 1996, la Pro TV. În 2014 a fost mutat la Acasă TV, unde a fost difuzat până în decembrie 2015. Atunci, Pro TV a decis să renunţe la difuzarea în ţara noastră a serialului, după aproape 20 ani, notează paginadeseriale.ro.  Astfel, din vara lui 1996 şi până în toamna anului 2014 au fost difuzate episoade din perioada 1991-2009.   În România nu au fost difuzate episoade din perioada 1973-1991 decât în cadrul unei recapitulări transmise pentru a prezenta telespectatorilor trecutul serialului.

ARTICOLE SIMILARE

30 de ani și 5 minute cu Michel Comte

realitatea

Proprietarii de câini, mai fericiți decât cei care au pisici

Andreea Damian

Angela Gheorghiu: „Nu datorez nimic României, nu am fost susținută niciodată de acest stat”

Andreea Damian

Motivul pentru care Cristina Bălan și-a retras copiii cu Sindrom Down de la școală

Andreea Damian

Cardiganul verde al lui Kurt Cobain s-a vândut cu 334.000 de dolari la licitație

realitatea

U. E. ⎢ Concerte în capitalele din Europa la sfârșitul pandemiei

Ciocîrlan

Scrie un comentariu