Tabu
CULTURE

Târgul Mărţişorului, la Muzeul Național al Țăranului Român

Sărbătorește debutul primăverii la Muzeul Național al Țăranului Român. În acest weekend, reprezentanții muzeului ne invită la un eveniment special pregătit pentru începutul primăverii. Târgul de mărțișor, aflat la cea de-a 16-a ediție, aduce pentru bucureșteni mărțișoare artizanale care vor fi expuse în perioada 25 februarie-1 martie.

Târgul Mărțișorului promovează și recontextualizează sărbătorirea unui obicei care în ultimul secol a primit o serie de transformări, predominant în spațiul urban. Încurajând creativitatea artistică și meșteșugul capabil să fie reînnoit cu particularități menite să comunice prin expresivitate, imaginație și simț al umorului semnificațiile mai vechi sau mai noi ale obiceiului, târgul aduce în atenția publicului o ofertă bogată prin unicitatea, creativitatea și diversitatea mărțișoarelor.

Cu un număr de doar 150 de participanți, din cauza situației pandemice, Muzeul Național al Țăranului Român organizează Târgul Mărțișorului, și în acest an, în condiții restrânse, respectând restricțiile impuse de către autorități, transmit organizatorii.

Participanții invitați — studenți, artiști, meșteșugari — folosesc ca sursă de inspirație lumea și mitologia țărănească ori imaginează noi forme ale creativității urbane: de la obiectul manufacturat și reciclat care folosește materiile naturale devenite clasice, la amprenta unui design contemporan, banda desenată sau personaje și semne din mitologia urbană, imaginate pe o multitudine de materii neconvenționale.

Alături de ei, se numără, ca în fiecare an, școli, fundații, asociații, organizații care desfășoară acțiuni cu caracter umanitar pentru copii și sprijin pentru categoriile defavorizate. De asemenea, ne vom întâlni cu cei mai harnici gospodari și vom degusta cele mai bune preparate de casă, turtă dulce, prăjituri, dulcețuri, sărățele, fructe deshidratate și ceaiuri de leac.

Vă așteptăm, ca în fiecare an, să mărțișorim împreună cu fir alb și roșu timp de cinci zile, de vineri, 25 februarie, până marți, 1 martie 2022, între orele 10.00 și 18.00!

Prețul biletului de intrare la târg: adulți – 8 lei; pensionari – 4 lei; elevi și studenți, posesori ai cardului Euro 26, în vârstă de până la 30 de ani, persoanele adulte cu handicap mediu sau ușor – 2 lei. Biletele pot fi achiziţionate şi online, de pe site-ul: https://booktes.com/bilet/targul-martisorului-la-muzeul-national-al-taranului-roman

Nu este necesară prezentarea certificatului verde pentru intrarea la târg.

ARTICOLE SIMILARE

Michael Jackson câștigă azi mai mulți bani decât atunci când era în viață

Andreea Damian

Cannes 2020: cele 56 de filme anunţate în selecţia oficială

Andreea Damian

Plouă plastic: fibrele microscopice cad din cer în regiunea Munților Stâncoși

realitatea

DESPARTIREA e definitiva! Ce anunt socant a facut HUIDU

Ştiaţi de ce copiii văd lucrurile altfel decât adulţii?

realitatea

Sărbătoritul zilei de 3 iunie

realitatea

Scrie un comentariu