Tabu
LIFESTYLE

Tenis, pâine, prăjituri și minimarțieni

Sanziana Pop, vineri, Constanta, reuniune 10 ani de la terminarea liceului


După zece ani petrecuți de fiecare în fel si chip, mi-am revăzut 21 din cei 27 de colegi de clasă. Am râs mult, am povestit de la miezul zilei și până pe la 4 noaptea, ne-am revăzut profesorii și ne-am lăudat unii pe alții mai mult decât am făcut-o vreodată în anii adolescenței. Drăguț și revigorant, aș îndrăzni să spun.

Ioana Ulmeanu, Cristina Bazavan, sâmbătă, cupa Davis

Ioana: Sambata am ajuns la Arenele BNR cu gandul sa il vad pe Marius Copil, tenismenul roman in care mi-am pus toate sperantele, alaturi de Horia Tecau, jucand in Cupa Davis impotriva Ucrainei. Evident ca am ratacit drumul, nici nu e greu sa faci asta pe stradutele din Cotroceni, cand casti gura la casele si gradinitele fermecatoare. Am intrebat un domn, care repara la masina in fata casei. M-a indrumat si a zambit “Hai !”. M-a mirat reactia, dar totul pare posibil intr-un cartier civilizat. La Arene am aflat ca Marius Copil fusese inlocuit de catre Andrei Pavel cu Victor Hanescu. Mare mi-a fost dezamagirea, dar, totusi, echipa formata din Hanescu si Tecau s-a descurcat admirabil, si a castigat meciul in fata Ucrainei. Si cu ocazia asta am aflat si eu ca nu imi displac atat de tare meciurile la dublu, cum credeam pana atunci. Azi maine  o sa ma apuc sa ma uit si la meciurile de WTA, cine mai stie?

Cristina: Cind l-am vazut pe domul Alexe Bardan la meciul de dublu din  Cupa Davis – Romania Ucraina miam dat seama ca mi-e dor de fostii jucatori ei echipei: Segarceanu, Cosac, Pescariu. Am lansat cu un prieten o scrisoare pentru presedinta federatiei romane de tenis pentru un eveniment special. Cu putin noroc il facem pentru meciul din toamna cu Ecuadorul.

Ioana, Noemi, Sanziana, Cristina, Adi, Diana, Nicoleta, Cristi , luni, in redacție


Am început săptămâna cu o activitate gourmet autentică: luni, 10 mai, toată redacția Tabu a făcut pâine cu cașcaval și măsline. Nu am frământat făina și nici nu am așteptat să dospească aluatul, ci am încercat unul dintre ultimele modele de mașină de păine de la Philips, HD9040. Pâinea noastră a ieșit răvășitor de gustoasă.

 

Cristina Bazavan, Vineri, redactie

Elena Mihaila si-a incheiat internshipul de 3 luni la noi. Ne-a dus un tort de cioco, stia ca suntem in predare si avem nevoie de energie. Cind noi mincam la tort, ea isi citea textul pe care-l va publica in tabu de mai. Unul lung de 13000 de semen. Lucrarea ei de diploma la Tabu 

Ioana, Noemi, Adi, Diana, Cristi, Sanziana, Cristina, vineri, redacție


Vineri ne-a vizitat un martian la redactie. Era foarte simpatic si deloc mini, asa cum ne-am fi asteptat noi. Martianul cel verde ne-a povestit despre campania lui “Walmark salveaza vieti”, care doneaza cate 1 leu din pretul fiecarui produs cumparat copiilor bolnavi de cancer. Ni s-a parut foarte interesanta campania si am decis imediat sa cumparam si noi Minimartieni. Iar apoi am pozat, pe rand, langa simpaticul martian.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cluttercore | Cum să îmbrățișăm cea mai nouă tendință de decorare a locuințelor, caracterizată de dezordine

Andreea Damian

RETETE de weekend: Salau umplut cu sarmaluta de crap, Pui cu gutui / FOTO cu delicatese romanesti

realitatea

Congelaţi-vă ovulele cât sunteţi tinere!

realitatea

Adevarul din spatele labioplastiei. Vezi aici drama fostei asistente tv Alina Radu

Imaginează-ți că te-ai născut în anul 1900…

Andreea Damian

Andreea Raicu face RAVAGII în costum de BAIE

Scrie un comentariu