Home > Agenda > The Police Antrenamentul pentru turneul mondial 2007

The Police Antrenamentul pentru turneul mondial 2007

„Atenție, toată lumea. Mâine dimineață la 8, exerciții pilates pe pajiște“ spune Sting în timp ce urcă scara de piatră către dormitorul său din vila cu 20 de camere, aflată în Toscana. E 11 seara. Åžchiopătând ușor, bateristul Stewart Copeland, care la cei 54 de ani ai săi e cu un an mai tânăr decât Sting, și chitaristul Andy Summers îl urmează imediat. Echipamentul de lucru – tricouri și pantaloni de trening – arată că programul se concentrează mult și pe pregătirea fizică și că se acordă o atenție specială pentru nutriție.
Exercițiile fizice matinale, supravegheate de un profesor venit de la Londra cu un arsenal de mașinării, urmăresc atingerea potențialului maxim la debutul turneului, dar și să trateze problemele de spate ale lui Copeland. Sting își instruiește singur colegii în ceea ce privește sesiunile zilnice de yoga, iar seara, când repetițiile de studio sunt încheiate, toți cei trei membri ai trupei sunt pur și simplu epuizați.

Începutul


Sunt 23 de ani de când trupa The Police s-a despărțit. În 1977 când a fost înființată de Stewart Copeland, care s-a folosit de explozia punk-ului britanic ca de o trambulină pentru ceea ce vroia de la muzică, trupa The Police nu părea să aibă datele unui mare succes. Amestecul de ritmuri hipnotice de reggae cu pop tradițional și rock’n’roll (a fost prima trupă mainstream care s-a dus în această direcție) a dezlănțuit seria de hituri. După ce „Roxanne“ a doborât topurile americane în 1978, albumul „Outlandos D’Amour“ a intrat în clasamentele britanice și a rămas acolo aproape doi ani. De atunci, The Police a vândut mai mult de 40 de milioane de discuri.
În februarie anul acesta, când s-a anunțat că trupa va face un ultim turneu, mai mult de 1.700.000 de bilete s-au vândut în primele  90 de minute. „Nu mă gândisem că există așa de multă nostalgie“ a declarat Sting surprins.  Părul lui a rămas blond cenușiu, dar e singurul dintre cei trei care și-a păstrat imaginea de star platinat; părul argintiu al lui Copeland  e dovada trecerii anilor, în timp ce Summers, care arată uimitor pentru cei 64 de ani ai săi și a părut întotdeauna mai copilăros decât ceilalți membri ai trupei, are un păr castaniu cu reflexe roșcate, o apariție de invidiat în lumina reflectoarelor. Sub influența reacției extraordinare a fanilor, trupa și-a planificat trei săptămâni de repetiții în Canada. La momentul respectiv, conform povestirilor lui Copeland, au fost nevoiți să se confrunte cu un adevăr dezgustător: „A remarcat vreunul dintre voi că sunăm îngrozitor?“, și-a întrebat colegii. „Erau două soluții“, își reamintește el. „Prima variantă era să analizăm bucățică cu bucățică fiecare notă pe care o scoteam și să facem corecțiile. Cea de-a doua era să tăcem dracului din gură și să ne ascultăm unul pe celălalt, să ne simțim pulsul și să rezolvăm astfel problemele. Iar asta facem acum. Credeam că o să fim în formă până acum. Dar e un drum anevoios. Cu o asemenea atitudine am ajuns zilele astea destul de departe: au fost o mulțime de îmbrățișări și de pupături, uneori până la punctul la care ni s-a făcut rușine.“

IL Palagio


Aici, la Il Palagio, domeniul de 600 de acri al lui Sting, toți par în armonie. Casa lui Sting e la doar 30 de minute de mers cu mașina de la Florența și e recunoscută drept reședința oficială a ultimilor 10 ani, aleasă pentru a profita de taxele mai mici în comparație cu Marea Britanie. În Anglia, Sting deține proprietăți impresionante în Westminster și Lake House, un teren lângă Stonehenge în Wiltshire, în timp ce în Statele Unite are o casă în Malibu (fosta reședință a actorului Larry Hagman) și un apartament în New York. În ciuda dimensiunilor casei și a terenului, Il Palagio ocolește aspectul de casă liniștită de la țară, o mărturie a implicării soției lui Sting, Trudie Styler, în renovarea casei. Ea  îi este alături lui Sting de 25 de ani și au împreună patru copii (Mickey, Jake, Coco și Giacomo). Sting mai are doi copii din primul său mariaj cu actrița Frances Tomelty.  Copiii se numesc Kate și Joe, iar  trupa lor, Fiction Plane, cântă în deschiderea The Police în acest turneu. „Dacă aș avea eu locul ăsta, nu cred că m-aș mai deranja să plec în turneu“, râde Andy Summers în timp ce se uită lung la dealurile din zare. El locuiește în California, foarte aproape de Copeland.

Reunirea


Acum un an erau foarte puțini care s-ar fi gândit la reunirea trupei. Chiar și acum când îi ai în față pe toți trei, nu te poți abține să nu te gândești că tocmai ce se scrie finalul unei povești frumoase. Așa că, de ce oare au vrut să o ia de la capăt? „Pentru că așa a zis Sting“, admite Copeland. Pragmatic ca întotdeauna, Sting recunoaște că reunirea trupei a fost o soluție pentru dilemele carierei lui. „M-am trezit într-o dimineață, anul trecut, și eram foarte fericit pentru că unul din cântecele mele clasice tocmai ce urcase în topu-rile internaționale“, își amintește referindu-se la „Songs from the Labyrinth“. „M-am gândit: ‹‹Acum cu ce mai surprind lumea? Dacă aș reuni The Police… Apoi a venit alt gând: ești nebun? După care: bun, asta trebuie să faci››.“

Demonii


În reunirea celebrului trio mai e și o parte de te­rapie comună, căci astfel ei își înfruntă până la capăt demonii. La apogeul succesului lor, The Police s-au trezit că erau trei tineri care trebuiau să facă față stresului și minciunilor care vin odată cu celebritatea, iar din lupta aceasta n-au ieșit întotdeauna câștigători. Atât Sting, cât și Summers au divorțat. La puțin timp după despărțirea trupei, Summers s-a împăcat cu fosta soție, Kate, și s-a recăsătorit cu ea. Mariajul lui Copeland cu Sonja Kristina (solista de la Curved Air) a ajuns și el pe butuci ceva mai târ–ziu, iar el s-a căsătorit cu Fiona Dent, cu care are trei fete.
După ce trupa s-a despărțit, la începutul anului 1984, Sting s-a lansat rapid într-o carieră solo și – cel puțin în aparență – a dus o viață lipsită de greutăți. Era compozitorul și solistul trupei și a avut tot timpul controlul asupra imaginii lor, chiar dacă e extrem de sensibil când vine vorba despre rolul său în trupă. „Îi iubesc pe băieții ăștia. Mereu i-am iubit. Acum nu e foarte diferit de anii de început; mă cert cu Stewart cum o făceam și înainte. Dar, cu înțelepciunea de acum, știm fiecare cum să ajungem la rezultatul pe care ni-l dorim, fără să fie nevoie să-l ucidem pe celălalt. Åžtiu că sunt dificil. Nu e vorba aici despre a face cum spun eu; negociem, mai las eu, mai lasă ei. Ne-am întors la mariajul acesta care a mers foarte bine într-o anume direcție și nu la fel de bine în alta“, spune Sting.

Despărțirea


De partea cealaltă, Copeland și Summers nu par că și-au revenit total după despărțire, poate pentru că n-au acceptat niciodată că trupa s-a despărțit. Sting susține că în august 1983, la începutul turneului (ultimul cu toată trupa), a avut „o conversație“ cu cei doi.  „Le-am spus că vreau să ies din trupă și să fac ceva pe cont propriu. Ei aveau deja înregistrări solo, așa că m-am gândit că era și vremea mea“ își amintește Sting. Dar replica lui Summers nu se lasă așteptată. „Åžtii, nu am nici cea mai mică amintire despre noi la discuții despre cum să încheiem proiectul The Police. Poate că au fost, dar nu-mi amintesc deloc. Fratele lui Stewart, Miles Copeland, ma-nagerul nostru de atunci, ne-a spus să nu folosim cuvintele ‹‹s-a terminat cu The Police››. Apoi el a plecat să-l managerieze pe Sting, iar eu și Stewart am fost dați uitării.“

Disputele „veninoase“


În 1992  a fost o întâlnire scurtă, secretă, la petrecerea de după căsătoria lui Sting cu Styler. Summers a povestit că el și Copeland au cântat câteva piese cu Sting. Chiar dacă cei doi au rămas cumva conectați cu Sting, n-au putut să iasă din umbra celebrității acestuia și a trupei The Police. Fiecare dintre ei a fost implicat în proiecte legate de jazz sau coloane sonore de film, dar nu au mai avut strălucirea de altădată. Anul trecut, amândoi și-au spus părerea despre trupă, independent. Copeland a regizat „Everyone Stares: The Police Inside Out“, un documentar bazat pe filmările pe care le-a făcut de-a lungul timpului, iar Summers a publicat „One Train Later“, o biografie care a încântat critica. În carte e un capitol The Police, despre care Summers spune că i-a fost foarte greu să-l scrie. E descrisă o secvență șocantă în care Sting „cu istericale de star rock“ își manifesta violent nemulțumirea față de Summers „strigându-mă cu toate numele rele de pe pământ, lăsându-i pe toți cei din jur cu gura căscată“. Cam așa era atmosfera din trupă în perioada dintre ’77 și ’84 când deveniseră legendare disputele dintre băieți. E deja celebră întâmplarea în care Copeland i-a rupt o coastă lui Sting într-o ceartă, deși acest incident este pus acum pe seama unui accident la călărie. Dar cartea lui Summers pare că a reușit să aducă pacea. La puțină vreme după publicarea ei, în noiembrie trecut, Summers a primit un telefon de la Sting care-i sugera să reunească trupa. „Se spune că eram incredibil de veninoși între noi, dar nu eram, aveam doar păreri diferite. Încă mai avem“, spune Sting.


Disciplina de a ceda

„Am remarcat însă că de data asta suntem cu toții conștienți că avem o treabă de dus la bun sfârșit: e un turneu uriaș cu multe dintre spectacole sold out, așa că trebuie să fim buni, oricare ar fi obstacolele pe care trebuie să le învingem“, continuă Summers „Toți trei a trebuit să ne ținem în frâu instinctele ca să putem controla situațiile“, crede Copeland. „Fiecare, dar mai ales Sting, a fost obișnuit să aibă controlul asupra echipei noastre. Dar când ești membru al unei trupe, trebuie să înveți să nu-i mai controlezi pe ceilalți. Am observat efortul pe care-l face fiecare ca să aibă răbdare și să asculte ideile celorlalți. Pentru Sting e evident că a fost necesar un efort mental și o disciplină impresionantă ca să ajungem până aici. Să te bucuri că ești într-o trupă înseamnă să te pleci în fața a ceea ce are mai bun fiecare dintre ceilalți membri ai echipei. Să te încorporezi în ‹‹cel mai bunul›› rezultat și să formezi astfel o identitate ‹‹corporatistă››“ , spune Copeland.

Repetițiile


În ultimele trei săptămâni trupa a repetat aici încuiată în studioul aflat în curte, vis-a-vis de casă. Cumva, simți că ar mai fi nevoie să stea aici încă trei ani, poate și pentru că piesele nu mai sună la fel în urechile publicului; multe dintre hit-uri au fost reorchestrate de Sting pentru cariera sa solo și sunt mai cunoscute așa. „Sting a schimbat piesele, dar am insistat să le cântăm așa cum o făceam pe vremea The Police“, spune Copeland. Când încep să exer­seze „Every Little Thing She Does Is Magic“, Copeland ratează introducerea. „Scuze, nu știam unde sunt.“, glumește el. Mai târziu, la cină, Copeland bea o tequila – „doar un pahar“ – și-și cere scuze pentru greșeala de la repetiții. „Cu două pahare de vin mă îmbăt“, râde Sting. Cina e servită la o masă în aer liber. Aperitivul este format dintr-o porție mică de pește cu cartofi prăjiți completată cu un terci de mazăre.„Cum o să răspunzi lumii când o să vi se spună că e un turneu de pensionari pe care-l faceți doar pentru bani?“, l-am întrebat pe Copeland, la masă. „Ei, na! Facem un turneu mondial, avem în față în fiecare seară 80.000 de persoane care aplaudă cântecele pe care le iubesc. Care parte din aceste lucruri deranjează? Aaa, că luăm și bani pentru asta?! Minunat!“


Comenteaza acest articol

The Police Antrenamentul pentru turneul mondial 2007

by redactia   8 min
0