Tabu
LIFE & LOVE

Tinerii fac tot mai puțin sex! Și nu din cauza pandemiei de coronavirus

Sexul a intrat într-un fel de recesiune. Milenarii nu sunt preocupați, din câte se pare, de relațiile sexuale. Aceștia nu mai au chef de sex din cauza provocărilor financiare, ceea ce afectează în final economia.

Inactivitatea sexuală a crescut printre bărbații tineri între 2000 și 2018, potrivit cercetătorilor Universității de Stat din San Diego. Internetul și mass-media digitală ar putea fi motivele principale.

Psihologii au analizat datele privind frecvența sexuală și numărul partenerilor sexuali, din răspunsurile furnizate de peste 4.000 de bărbați și 5.000 de femei.

Bărbații care erau șomeri, lucrau cu jumătate de normă sau aveau venituri mai mici erau mai susceptibili de a fi inactivi din punct de vedere sexual, au constatat psihologii, menționând că procentul bărbaților inactivi sexual a crescut exponențial.

Și femeile cu vârste cuprinse între 25 și 34 de ani au avut, de asemenea, mai puține relații sexuale, au spus cercetătorii. Motivele acestei crize sunt complicate.

„În primul rând, adolescenții și adulții tineri necesită mai mult timp pentru a crește până la vârsta adultă. Aceasta include amânarea nu doar a activității sexuale, ci și a altor activități legate de împerechere și reproducere, inclusiv întâlnirile, traiul cu altcineva, sarcina și nașterea”, a explicat Jean M Twenge, autorul raportului și profesor de psihologie la Universitatea de Stat din San Diego.

Aceste tendințe de reproducere sunt „parte a unei tendințe culturale mai vaste către o dezvoltare întârziată”, a spus Twenge și nu s-au produs izolat. „Este mai dificil să te vezi cu cienva și să te angajezi în activități sexuale atunci când nu independent din punct de vedere economic”, a mai spus Twenge.

Cu toate acestea, cercetătorii au arătat rapid că tendința de „creștere lent” nu a explicat de ce activitatea sexuală a scăzut în rândul adulților mai mari și căsătoriți, menționând că „dezvoltarea internetului și a mass-media digitale” ar putea afecta viața sexuală.

Sexul a făcut parte din ritualurile de împerechere ale oamenilor, însă în acest secol, căsniciile se leagă mai greu, şi după ce metodele de contracepţie au ajuns la masa populaţiei, sexul a devenit mai mult parte din ritualul dating-ului.

ARTICOLE SIMILARE

O mama a facut sex in 3 cu colegii fiicei sale!

Invită aceste 5 zodii la petrecerea ta de Revelion și te vei distra de minune!

Andreea Damian

Îl îmbracă în haine de fată şi băiat! Experimentul ciudat făcut de doi părinţi

BARBIE, campioana sexy si drama ei incredibila! FOTO

Aceste zodii nu pot tolera criticile. Se aprind ușor!

Andreea Damian

Pune-te în pat în acelaşi timp cu partenerul tău!

Andreea Damian

3 comentarii

Scrie un comentariu