Tabu
lifestyle

Tom Cruise, protagonistul unui scandal de proporţii în India

Tom Cruise este protagonistul unui scandal cum nu se vede prea des la Hollywood. Actorul a mers de curând la Mumbai în India pentru a-şi promova noul film, “Mission Impossible: Ghost Protocol”. Acolo el a fost aşteptat de fani cu surle şi trâmbiţe. Adică mai multe sute de admiratori s-au adunat să îl întâmpine pe Cruise şi când acesta a ajuns s-au bucurat ca şi cum ar fi câştigat la loto.

Nimic neobişnuit până aici. Problema a apărut ulterior, odată cu apariţia unor zvonuri care susţin că fanii nu erau reali, ci figuranţi plătiţi să se bucure. Fiecare dintre aceştia ar fi primit 150 de rupii, echivalentul a 3 dolari, plus un prânz. Unul dintre presupuşii figuranţi a declarat pentru un ziar indian: “Care Tom? Nu ştiu cine e sau ce face. Ni s-a spus să venim la aeroport şi să întâmpinăm un VIP din străinătate. Şi să ţipăm şi urlăm când acesta ajunge. Niciunul dintre noi nu ştie cine este acest Tom. Ni s-a dat de mâncare şi am primit 150 de rupii pe zi. Facem asta pentru emisiuni de la TV sau evenimente unde este nevoie de mulţimi!”.

Reprezentanţii lui Tom s-au grăbit să vină imediat cu o replică spunând că aceste zvonuri sunt cum nu se poate mai false şi că Tom Cruise este una dintr cele mai mari vedete care atrage zeci de fani oriunde ar merge.

ARTICOLE SIMILARE

Presupusul fiu secret al lui Jackson seamănă cu Blanket și dansează ca Michael – VIDEO

realitatea

Johnny Depp e speriat de Hollywood

realitatea

Madonna cea asociala

realitatea

NUNTĂ ELENA BĂSESCU. Mireasa a postat noi imagini pe Twitter

Ghici cine se află pe motocicletă

realitatea

Matt Damon a plâns de frică pe platoul de filmare

realitatea

Scrie un comentariu