Tabu
lifestyle

TOP 10 criminali în serie

Timpul ne-a dovedit că ucigaşii în serie pot veni din orice mediu. Aceştia ne pot fi prieteni, apropiaţi şi chiar membri ai familiei. De-a lungul istoriei omeniarea a avut parte de mult prea mulţi criminali în serie care au ucis cu bestialitate şi fără remuşcări. Un top cu cei mai cunoscuţi dintre aceştia.

10. Richard Trenton Chase a fost un criminal în serie care a omorât şase persoane într-o singură lună. A rămas în istorie cu numele de Vampirul din Sacramento pentru că bea sângele victimelor şi le mânca anumite organe sau părţi ale corpului. El credea că aşa se apără de naziştii care voiau să îi transforme sângele în praf. A fost prins şi condamnat la moarte prin gazare. Nu a apucat să fie executat pentru că ceilalţi deţinuţi, cărora le era frică de el, l-au convins să se sinucidă.

09. John George Haigh, a fost găsit vinovat pentru uciderea a şase persoane, dar a mărturisit că a ucis nouă.  Haigh îşi omora victimele lovindu-le în cap după care turna peste ele acid sulfuric până când nu mai rămânea nimic. Apoi falsifica toate actele acestora şi le vindea toate bunurile ca şi cum ar fi fost ale lui. Până în momentul în care a fost prins şi-a imaginat că poliţia nu îl poate acuza de crimă din moment ce nu exista niciun cadavru. A fost prins şi spânzurat datorită falsurilor pe care le întocmise.

08. Albert Fish, cunoscut sub numele de Vârcolacul din Wysteria sau Vampirul din Brooklyn a molestat cel puţin 100 de copii şi a ucis cel puţin cinci. El s-a declarat vinovat doar pentru trei dintre respectivele crime. Fish îşi lega victimele, le biciuia până le dădea sângele, le desfigura prin tăierea gurii, urechilor, nasului şi scoaterea ochilor. După ce copiii mureau, îi înjunghia în abdonem şi le bea sângele.

07. Dennis Rader a ucis cel puţin 10 persoane între 1974 şi 1991. Poreclit BTK Killer, Rader îşi lega, tortura şi omora victimele. De-a lungul perioadei în care a omorât, Rader a trimis o serie de scrisori poliţiei în care dădea detalii uluitoare despre crime. Din motive necunoscute, în 2004 a început să trimită din nou scrisori şi a fost prins în 2005. A fost condamnat la închisoare pe viaţă, iar acum este în continuare încarcerat.

06. Joachim Kroll este unul dintre cei mai cunoscuţi criminali şi canibali germani. Cunoscut sub numele de Canibalul din Ruhr el a fost găsit vinovat pentru uciderea a opt persoane, dar a mărturisit că a ucis 13. A fost prins după ce a răpit şi ucis o fetiţă de 13 ani, iar un vecin a povestit unor poliţisti care achetau dispariţia că, la un moment dat, canalizarea se înfundase, iar când l-a întrebat pe Kroll ce aruncase acesta i-a spus că măruntaie. A fost condamnat de nouă ori la închisoare pe viaţă, dar a murit în urma unui atac cardiac.

05. Jeffrey Dahmer a ucis cel puţin 17 băieţi şi bărbaţi între 1978 şi 1991. Crimele lui erau mai mult decât macabre pentru că Dahmer obişnuia să întreţină relaţii sexuale cu cadavrele sau cu anumite părţi din acestea. În plus, îşi sodomiza victimele înainte de moarte, iar după ce acestea mureau mânca bucăţi din ele. Prima lui victimă a fost un autostopist de 19 ani pe care l-a atras la el în casă. Explicaţia pentru crimă a fost că nu îşi dorea ca victima să plece şi să îl lase singur. Dahmer a fost prins după ce una dintre victime a reuşit să scape şi a fost omorât în bătaie de un alt deţinut.

04. Ted Bundy este, fără doar şi poate, unul dintre cei mai cunoscuţi criminali în serie din istoria omenirii. A recunoscut că a violat şi ucis 30 de femei, dar numărul adevărat al victimelor rămâne necunoscut. A mărturisit că şi-a ucis victimele bătându-le cu o bâtă sau strangulându-le. În timp ce se îndrepta spre camera în care a fost executat pe scaunul electric a spus că decapitase mai multe dintre femeile pe care le ucisese.

03. Andrei Chikatilo este cel mai cunoscut criminal în serie din Ucraina. Poreclit Măcelarul din Rostov, el a ucis 53 de femei şi copii între 1978 şi 1990. Moartea acestora era extrem de excitantă pentru el şi conform spuselor sale, ejacula ori de câte ori omora pe cineva. A fost prins în timp ce încerca să abordeze câţiva copii care erau supravegheaţi de poliţie şi condamnat de 52 de ori la pedeapsa cu moartea. A fost executat prin împuşcare.

02. Javel Iqbal este, cu siguranţă, cel mai mare criminal în serie din Pakistan. El a mărturisit că a ucis peste 100 de băieţi în doar 18 luni. Majoritatea erau băieţi săraci cărora le promitea că îi va plăti în schimbul unor favoruri sexuale. Apoi îi droga, abuza sexual şi strangula. Iqbal scăpa de cadavre tăindu-le în bucaţi şi topindu-le cu acid clorhidric.  A fost condamnat la moarte prin spânzurare, dar execuţia nu a mai avut loc pentru că Javel a fost ucis în închisoare.

01. Gilles de Rais, un nobil francez născut în 1404, este considerat a fi precursorul  “meseriei” de criminal în serie. Înainte de a se apuca de omorât a fost căpitan în armata Ioanei D’Arc. Potrivit celor care i-au supravieţuit, el ademenea, de cele mai multe ori, băieţi blonzi cu ochi albaştri (aşa cum fusese şi el în copilărie), îi ducea la el acasă unde îi viola, tortura, mutila şi se străduia să ajungă la orgasm chiar în momentul în care victimele decedau. A fost prins şi executat pentru uciderea unui număr cuprins între 80 şi 200 de copii, dar unele voci spun că numărul acestora ar fi ajuns la 600.

Sursa / Foto: listverse.com

ARTICOLE SIMILARE

“Te-ai cam îngrăşat! Ţi-a crescut fundul!” Ce bombă sexy de la noi e criticată de fani?

Există a doua șansă chiar și pentru un veteran de război ajuns om al străzii! Video!

Fata care muncea mult

realitatea

Nicole Kidman și Keith Urban au devenit părinți

realitatea

La un an de la ACCIDENT, iata cum explica Serban Huidu DRAMA

Rita Gombrowicz, despre Witold Gombrowicz

realitatea

1 comentariu

Scrie un comentariu