Tabu
lifestyle

TOP 10 milionari excentrici și neobișnuiți

10. În 1980, milionarul Robert Clark Graham și-a deschis o bancă de spermă. Nimic neobișnuit până aici. Ineditul apare în momentul în care aflăm că Graham voia ca donatorii să fie câștigători ai premiului Nobel. Surprinzător, au apărut câțiva, dar problema era că nici calitatea, nici cantitatea spermei nu erau dintre cele mai bune, așa că Graham a trebuit să se mulțumească cu persoane geniale nepremiate.

09. Nemțoaica Ailin Graef a devenit milionară datorită jocului online “Second Life”. În virtual, Graef a cumpărat multe proprietăți pe care le-a îmbunătățit și revândut mai apoi pentru suma de 300 de milioane de dolari Linden (moneda din joc). Partea bună e că banii virtuali pot fi convertiți în realitate, ceea ce înseamnă pentru Ailin cam 1 milion și jumătate de dolari.


08.
Graham Pendrill, un milionar britanic din Almondsbury a renunțat pentru o bună bucată de vreme la viața lui de lux pentru a trăi într-o colibă de pământ din Kenya. Scopul? Să devină războinic Masai. Visul i s-a împlinit, iar el poate fi acum văzut plimbându-se în haine tribale prin orașul său. Dar nu pentru mult timp pentru că el plănuiește să își vândă casa de 2 milioane de euro și să se mute definitiv în coliba lui din Kenya.


07. Karl Rabeder
a fost un copil sărac și a crezut tot timpul că banii îi vor aduce fericirea. Dar, când a devenit milionar, și-a dat seama că este nefericit. Prin urmare a vândut tot ce avea, bunurile și conturile lui aveau o valoare de aproximativ 5 milioane de euro, a donat suma unor organizații caritabile și s-a mutat într-o căbănuță de munte.

06. Pentru o perioadă de câțiva ani, viața nu a fost ușoară pentru câțiva patroni de cafenele, restaurante și magazine din North Ryde. Pentru simplul motiv că o persoană necunoscută își făcea nevoile pe trotuar, în fața prăvăliilor lor, iar clienții evitau zona respectivă. Când în sfârșit au montat o cameră video au descoperit cu stupefacție că autorul era Salvataore Cerreto, un milionar în vârstă de 71 ani. Salvatore nu se mulțumea doar cu “scaunul” în sine. Lui îi plăcea, de asemenea, să mânjească cu fecale clanțele restaurantelor.

05. Premierul Tailandei este și miliardar. Dar asta nu îl duce deloc cu capul în nori. El și-a convins fiica să se angajeze la McDonald’s pentru a învăța ce înseamnă munca de jos și pentru a câștiga banii de care nevoie pentru a se întreține pe timpul facultății.


04. Karen Shand
a câștigat 1,5 milioane de euro la un concurs televizat din Marea Britanie, dar nu a renunțat la jobul ei de asistentă medicală spunând că banii îi vor schimba modul de viață, dar nu și pe ea ca persoană. Ea lucrează și în momentul de față la spitalul din orășelul în care locuiește.

03. Nicholas Berggruen are o avere de aproximativ 2 miliarde de dolari, dar nu are o casă a lui. Trăiește în hoteluri, și-a vândut toate proprietățile și chiar mașina și a declarat că de când are atâția bani și-a pierdut interesul de proprietar. Adică îi cam repugnă ideea de a avea ceva în posesie. Practic, în acest moment, în afară de bani, Berggruen nu are nimic.


02. Scott Alexander
, cunoscut drept cel mai îngâmfat om din Marea Britanie, este proprietarul Ultimate Lifestyle Group Incorporated, o societate care se ocupă cu antrenamente fizice la prețuri piperate și chirurgie plastică. Printre clineții lui Scott se numără chiar și Tom Cruise. Vanitatea milionarului este atât de mare încât acesta și-a cumpărat un orășel în Bulgaria pentru 4,5 milioane și l-a redenumit după numele lui, Alexander.

01. Gunther IV este cel mai bogat câine din lume. El a moștenit peste 300 de milioane de dolari de la tatăl lui, Gunther III care moștenise, la rândul lui, fabuloasa sumă de la stăpâna sa, o contesă din Germania, Karlotta Liebenstein. Gunther IV (este ciobănesc german) locuiește momentan într-o vilă pe care a cumpărat-o de la Madonna, iar averea lui a ajuns la peste 370 de milioane de dolari grație dobânzilot și cheltuielilor de întreținere relativ mici.

FOTO: oddee.com

ARTICOLE SIMILARE

Pink Diva nu-și găsește cizme de cauciuc

realitatea

1.700 oameni NUD deschid stagiunea Operei din Munchen – FOTO de Spencer Tunick

Mareiah Carey a stins un incendiu în Egipt

realitatea

Paris Hilton, câştiguri de 1,3 miliarde $ în ultimii şase ani

realitatea

Află de ce Beyonce a plătit 1 milion de euro ca să nască!

realitatea

Premiu pentru Teatrul Național “Radu Stanca- din Sibiu

realitatea

Scrie un comentariu