Tabu
lifestyle

TOP 10 procese ciudate

10. În 2006 Allen Heckard din Portland, Oregon l-a dat în judecată pe Michael Jordan pentru că seamănă cu el. Allen îi cerea lui Jordan despărgubiri de 800 de milioane de dolari pentru că, susținea el, avea mereu de suferit de pe urma asemănării cu jucătorul de baschet. Heckard a luat decizia de a merge în instanță pentru că nu mai suporta să audă în continuu vorbe de genul: Vaaai, cât semeni cu Michael Jordan, lucru pe care îl auzea de fiecare dată când ieșea din casă și care îi crea instabilitate emoțională.

09. Richard Overton a intentat în 1991 proces firmei Anheiser-Busch pentru reclamă falsă la Budweiser. Overton a declrat că respectivele reclame i-au produs instabilitate emoțională, traume psihice și pierderi materiale. Bărbatul își susținea cauza spunând că atunci când bea respectiva bere nici nu apar peisaje tropicale în jur și nici femeile nu sunt mai atrase de el. Cazul a fost respins de judecători.

08. În 2006, Curtis Gokey a dat în judecată orașul Lodi pentru că una dintre mașinile de gunoi îi lovise mașina personală parcată regulamentar. Problema? Gokey însuși conducea mașina de strâns gunoiul. Statul a refuzat cauza, dar Gokey nu s-a lăsat păgubaș și a pus-o pe soția lui să intenteze proces. Ea a obținut daune de 4.800 dolari.

07. Un surfer din California l-a chemat în instanță pe unul dintre colegii lui de breaslă pentru că acesta îi furase valul. Bărbatul susținea că suferise imens pentru că celălalt surfer îi furase valul care îi fusese destinat lui. Curtea a respins cererea spunând că nu se poate pune preț pe valuri.

06. În 1999 Teunis Tenbrook a fost dat afară de la Universitatea olandeză Erasmus pe motiv că îi miroseau picioarele. Atât profesorii cât și studenții pretindeau că nu se poat face cursuri în preajma lui. Teunis a acționat în judecată universitatea, iar 10 ani mai târziu a hotărât că acesta are toate drepturile legale să se întoarcă la facultate și le-a sugerat profesorilor și colegilor lui să-și țină respirația.

05. Astroloaga rusă Marina Bai a dat în judecată NASA în 2005 pentru că au distrus echilibrul Universului. Bai susținea că atât traseul cometei Temple 1, cât și Universul nu vor mai fi niciodată la fel, iar jobul ei de astroloagă este afectat în mod serios de schimbările astrologice făcute de NASA. Bai a cerut despăgubiri de 300 de milioane, dar nu a primit nimic în schimb.

04. În 2008 canadianul Jerry Rose a cerut despăgubiri de 2 miliarde mai multor companii și le acuza de faptul că se folosesc de vrăjitorie, ritualuri satanice și controlul minții pentru a-și mări profiturile. Printre companiile vizate se numărau Microsoft și Wal-Mart. Pe lângă marile companii Rose mai chema în instanță și câțiva profesori universitari pe care îi acuza că foloseau tehnici de predare care favorizau controlul minții.

03. În 1964 Gloria Sykes a fost rănită într-un accident de tramvai în San Francisco. Ea s-a ales cu un ochi vânăt și câteva zgârieturi. Până aici nimic neobișnuit. Ceea ce s-a întâmplat apoi iese din tipare. Sykes a dat în judecată statul pentru că în urma accidentului devenise nimfomană și a făcut sex cu 100 de bărbați în doar două săptămâni. Ea a cerut despăgubiri de jumătate de milion de dolari, dar a primit doar 50.000.

02. În 2005 prizonierul român, Pavel Mircea, l-a dat în judecată pe Dumnezeu pentru neglijență. Românul, care avea de ispășit o pedeapsă de 20 de ani pentru crimă, îl acuza pe Dumnezeu că nu a avut grijă de el așa cum i se promisese la botez, iar el a ajuns în brațele Răului care l-a împins să comită crima pentru care era închis. Curtea a respins cererea, susținând că Dumnezeu nu poate fi constrâns de legeile obișnuite.

01. Cel mai litigios personaj în viață este Jonathan Lee Riches care a intentat nu mai puțin de 4.000 de procese. Printre cei chemați de el în instanță se numără: George W. Bush, pirații din Somalia, NASCAR, Platon, Nostradamus și Turnul Eiffel. Cel mai cunoscut proces al lui rămâne cel intentat celor de la Guiness Book care îl declaraseră recordman la intentat procese. El susținea că Guiness Book nu avea dreptul de a face publice capodoperele lui juridice.

ARTICOLE SIMILARE

TOP 10 cei mai sexy tenismeni din toate timpurile

realitatea

Trupa Deko la lansarea Punchline.ro

realitatea

Recunoasteti PERSONAJUL?

Nicoleta Luciu: “Sanii mei nu se uitau in fata, cautau niste maruntis pe jos”

Mihai Bendeac a SLABIT 10 kilograme şi are patratele!

Cainele politist MARCO a gasit copilul pierdut din GORJ!

Scrie un comentariu